Delphi Technologies extinde oferta de service diesel prin lansarea programului de refabricație a pompelor Common Rail la standarde OE

19 iunie 2019, 13:08

Delphi Technologies își extinde oferta de service diesel și lansează un program de refabricare pentru pompele Common Rail adresat autoturismelor tipice, vehiculelor comerciale ușoare, celor medii și celor utilizate în afara drumurilor publice. Refabricată la standarde aprobate OE, noua gamă le permite distribuitorilor și service-urilor să le ofere clienților produse și servicii de înaltă calitate la prețuri avantajoase. Pe o piață aflată încă în dezvoltare, această nouă și foarte rentabilă opțiune de service vine în completarea soluțiilor care presupun înlocuirea cu piese OE noi și reparații autorizate.

„Vânzările de vehicule diesel în Europa au atins apogeul de-abia în 2015, ceea ce înseamnă că milioane de mașini intră de-abia acum în service-urile aftermarket independente pentru înlocuirea unor piese”, afirmă Jean-Francois Bouveyron, vice președinte la Delphi Technologies Aftermarket – EMEA.  „Cuplat cu extinderea parcurilor auto cu vehicule comerciale ușoare și medii, intervențiile la sistemul Common Rail se preconizează să fie mai frecvente în următorii ani. Prin lansarea programului nostru de refabricare, am deschis încă o cale de acces spre această piață profitabilă pentru segmentul aftermarket”.

Consumul energetic redus cu 85% crește durata de funcționare și protejează mediul înconjurător

Cu cât vehiculul este mai vechi, cu atât raportul dintre costurile reparațiilor și valoarea acestuia este mai disproporționat. Însă, prin reutilizarea miezului, pompele refabricate de Delphi Technologies sunt „ca noi” la prețuri mai competitive, iar facturile de reparații sunt reduse atât pentru proprietarii de vehicule, cât și pentru managerii de parc auto. În plus, în proces se folosește cu peste 50% mai puțin material și se consumă cu aproximativ 85% mai puțină energie, contribuind la protecția mediului înconjurător.

Un alt domeniu în care compania își demonstrează angajamentul este cel al calității. În timp ce unele companii axate pe refabricare doar înlocuiesc piesele deteriorate sau, mai rău, curăță pompa, Delphi Technologies urmează un riguros proces în șapte etape: examinarea miezului, dezasamblarea produsului, curățarea, inspecția aprofundată, înlocuirea piesei cu o piesă OE cu caracteristici similare, asamblarea, testarea și calibrarea. Prin această abordare meticuloasă, ne asigurăm că pompa respectă specificațiile OE în materie de emisii, economii de combustibil și durabilitate.

„Majoritatea service-urilor nu se ocupă doar de un tip de vehicul sau un tip de client. Este logic să le oferim mai multe soluții. Prin adăugarea pompelor refabricate la programele noastre de reparații și înlocuire cu piese noi, service-urile le pot oferi opțiuni clienților, fără rabat la calitate și niveluri de service, exact acele două aspecte care sunt esențiale pentru succesul în aftermarket”, a adăugat acesta.

Noua gamă constă din 29 de pompe Common Rail tip DFP1, DFP3 și DFP4, montate în 22 de autoturisme, vehicule comerciale ușoare și vehicule destinate utilizării în afara drumurilor publice, produse de Ford, Hyundai, JCB, Kia, Mercedes, PSA și SsangYong. Gama beneficiază de o garanție de doi ani și este disponibilă direct prin distribuitorii Delphi Technologies și rețeaua de reparatori autorizați. Pentru a asigura extinderea programului, se vor furniza inițial pompe OE noi pentru a permite companiei să-și creeze stocul de miezuri.

Pentru mai multe informații despre sistemele de injecție a combustibilului din oferta Delphi Technologies pentru motorizări diesel și benzină, vizitați delphiautoparts.com

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!