- Producătorul de unități de alimentare cu combustibil a primit cea mai înaltă recunoaștere din partea producătorului auto Ford: distincția Q1
Continental Brașov a primit din partea companiei Ford Motors distincția Q1, ce reprezintă recunoașterea liderului tehnologic drept un furnizor de top.
Ford Q1 Award este oferită furnizorilor companiei americane drept recunoaștere oficială a excelenței standardelor, în afara cerințelor IATF (International Automotive Task Force), în cinci aspecte foarte importante: competența sistemelor, tendința continuă de îmbunătățire, performanță constantă, eficiența proceselor de producție și satisfacția clientului.
„Ne mândrim cu certificarea Q1. Aceasta demonstrează încrederea cu care am fost investiți și oglindește spiritul de echipă, fără de care nimic n-ar fi fost posibil. Ne bucură foarte mult faptul că implicarea și devotamentul echipei au fost răsplătite cu una din cele mai prestigioase certificări din industria auto. Q1 este un vot absolut de încredere, pe care ne angajăm să-l păstrăm“, declară Dr. Joachim Zirbs, directorul fabricii Continental Brașov.
„Felicităm echipa Continental pentru această realizare și așteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele eforturilor lor în ceea ce privește calitatea vehiculelor pe care le producem. Îi felicităm pe toți angajații, a căror muncă a fost crucială în obținerea Q1. Cerem companiei Continental Brașov să transmită tuturor angajaților faptul că distincția Q1 nu este sfârșitul drumului, ci primul pas spre îmbunătățirea continuă a calității produselor noastre“, spune Paul Wingrave, director regional, Asistență tehnică pentru furnizori, Ford Europa.
Comentarii