Dispozitivul dublu de tensionare pentru cureaua de distribuție APV3705 fabricată de Dayco nu este dotat cu accesorii pentru montare.
Dispozitivul de tensionare APV3705 poate fi utilizat atât pentru motoarele cu două curele de distribuție, cât și pentru motoarele cu trei curele de distribuție deoarece acționează curelele indicate cu 1 și 2 în imaginile explicative.
Procedura de montare
- Rabatați cabina și îndepărtați panoul de izolare fonică.
- În vehiculele cu aspirare anterioară a aerului, demontați conducta de aspirație; în celelalte tipuri de vehicule, demontați conducta de supraalimentare.
- Introduceți instrumentul Dayco TOOL18 [pană pătrată de ½”] în orificiul indicat și rotiți dispozitivul vechi de tensionare în sens invers acelor de ceasornic (Fig. 1).
- Introduceți un pivot ø 10 mm pentru a-l bloca, apoi scoateți cureaua 2, mai precis cureaua cea mai exterioară (Fig. 1).
- Introduceți instrumentul Dayco TOOL18 în orificiul indicat și rotiți dispozitivul de tensionare în sens invers acelor de ceasornic. (Fig. 2).
- Introduceți un pivot ø 10 mm pentru a-l bloca, apoi scoateți cureaua 1, mai precis cureaua cea mai interioară (Fig. 3).
- Deșurubați șuruburile indicate și scoateți vechiul întinzător de curea (Fig. 4).
- Deșurubați șurubul central care menține unite cele două subcomponente, separând partea anterioară de cea posterioară.
- Poziționați cureaua 1 pe toate roțile de transmisie, cu excepția roții de transmisie a alternatorului și instalați dispozitivul posterior de tensionare al curelei APV3705 reutilizând, dacă acestea se află încă în stare bună, șuruburile M10 strângându-le la cuplul prevăzut (Fig. 5).
- Rotiți în sensul acelor de ceasornic dispozitivul posterior de tensionare și poziționați cureaua 1 pe roata de transmisie a alternatorului, verificând poziționarea corectă a curelei pe caneluri.
- Poziționați și fixați dispozitivul anterior de tensionare utilizând șurubul M10 x 106 mm din dotare.
- Poziționați cureaua 2 fără a o tensiona și strângeți definitiv șurubul central M10 x 106 mm din dotare la cuplul prevăzut.
- Rotiți cu instrumentul Dayco TOOL18 dispozitivul anterior de tensionare în sensul acelor de ceasornic și poziționați corect cureaua 2 pe caneluri.
- Montați celelalte componente în ordinea inversă demontării.
Comentarii