Bosch contribuie la formarea tinerilor specialiști și dezvoltă programe educaţionale pentru studenți

4 aprilie 2022, 9:56

  • Fabrica Bosch din Blaj alocă 100.000 de euro pentru proiecte de reamenajare şi design la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
  • Programele pentru studenţi ale fabricii Bosch din Blaj contribuie la formarea de specialişti în domeniul tehnic şi comercial
  • Programul Bosch Academy: seminarii și prelegeri pe teme tehnice, comerciale și de management pentru studenții din anii III și IV

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, este implicată activ în proiecte educaționale și în susținerea carierelor tinerelor talente, prin dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung cu mai multe universităţi din țară. Astfel, compania oferă tinerilor posibilitatea de a aprofunda subiecte de interes în diverse arii profesionale, încă din timpul studiilor, și contribuie la crearea unor spații inspiraționale, cu design modern, în incinta unităților de învățământ superior. Spre exemplu, fabrica Bosch din Blaj a dezvoltat un parteneriat cu Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB), investind în proiecte de reamenajare şi design ale celor mai frecventate zone din universitate, cum ar fi spaţii cu trafic intens din interior, precum și curtea interioară și terasa de vară a studenţilor. Aceste spații creative, finalizate în luna martie 2022, sunt folosite atât pentru studiu, cât și pentru recreere și favorizează cooperarea şi colaborarea în rândul studenţilor. Pentru acest proiect, compania a alocat aproximativ 100.000 de euro. „Condițiile de lucru inspiraţionale pe care le avem la Bosch sunt esențiale pentru ca echipele să găsească soluții creative pentru subiecte complexe. Acum, Bosch oferă acest concept şi studenților de la UAB, pentru un cadru propice colaborării și succesului”, a declarat Bernhard Gehlert, directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj.

În plus, de peste șase ani, fabrica Bosch din Blaj derulează parteneriate cu universități de prestigiu din trei judeţe din centrul ţării - Mureş, Sibiu şi Alba, contribuind astfel la transformarea sistemului educaţional. Programele de studiu dezvoltate și implementate de companie susțin dezvoltarea de noi competențe în rândul studenţilor, favorizând totodată formarea de personal cu o pregătire adecvată nevoilor actuale din piața muncii, familiarizat cu noile tehnologii.

Programe de lucru și internship pentru studenți

Bosch susține studenții pentru a se familiariza cu diferite subiecte de interes în diverse arii de muncă, încă din timpul studiilor, oferindu-le acestora posibilitatea a se alătura programului Working Student. Programul se adresează tinerilor care efectuează studii de licenţă sau masterat și care se pot alătura companiei în regim part-time sau cu normă întreagă. Astfel, aceștia au posibilitatea de a lucra, pe durata studiilor, într-un mediu multicultural ce îi ajută să îşi îmbogăţească atât nivelul de cunoştinţe, cât şi competenţele practice. Pe baza performanţelor proprii din program, studenţii devin eligibili pentru celelalte programe dezvoltate de către companie. În prezent, în fabrica Bosch din Blaj lucrează peste 110 studenţi. Ei beneficiază de mentorat pentru pregătirea lucrării de licenţă sau disertaţie, iar aproximativ 60 de procente din studenții care lucrează în companie primesc un loc de muncă cu normă întreagă după terminarea studiilor. În plus, pe durata a două luni din timpul verii, compania Bosch din Blaj le oferă studenților care doresc să fie productivi în această perioadă posibilitatea de a se înscrie în programul de internship plătit. Astfel, ei vor lua zilnic contact cu un mediu de lucru profesional, alături de specialişti cu experienţă, cu posibilitatea de a dezvolta şi proiecte proprii pentru facultate, sub îndrumarea unui mentor Bosch. În 2022, fabrica din Blaj are 30 de locuri disponibile pentru programul de internship.

De asemenea, compania a dezvoltat un alt program pentru studenţi, intitulat Smart Career, care se întinde pe o durată de doi ani și în care sunt implicați, la acest moment, nouă dintre cei mai buni studenţi ai Universitatății “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Fabrica din Blaj susţine tinerii performanţi şi le oferă un cadru prielnic pentru dezvoltare, alături de o bursă lunară în cuantum de 1800 lei net.

Bosch Academy, o perspectivă de ansamblu asupra activităților din fabrică

Fabrica Bosch din Blaj a lansat, în 2020, Bosch Academy, un program care oferă studenților o perspectivă de ansamblu asupra proceselor de producție. Programul se adresează studenților din anii III și IV, semestrul II, de la profilul tehnic și cuprinde șapte seminarii care abordează subiecte de actualitate din sfera tehnică și comercială. Astfel, studenții vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu teme precum provocările din management și leadership în industria auto, conceptul de lean management, tehnologia de automatizare, Industria 4.0, logistică industrială, controlling, resurse umane, dar şi problem solving. La finalul programului, participanții vor parcurge o etapă de evaluare și vor primi un certificat din partea companiei care atestă competențele dobândite.

Despre unitatea de producție din Blaj

Fabrica Bosch din Blaj și-a început activitatea în anul 2007, deservind sectorul tehnologiei industriale. Din 2013, Bosch produce la Blaj componente pentru industria auto, cum ar fi o gamă largă de senzori precum și componente electronice pentru grupul motopropulsor. Compania implementează aici soluții de Industrie 4.0, precum și sisteme de monitorizare a producției și soluții inteligente pentru sudura cu laser. Unitatea s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în decursul anilor. Fabrica Bosch din Blaj este una dintre cele trei fabrici Bosch din Europa unde se produc senzori de noxe, o componentă esențială a inovației revoluționare aduse de companie în sfera tehnologiei diesel, și una dintre cele două locații Bosch de pe continent în care se fabrică module electronice pentru cutia de viteze automată. Compania acordă o atenție deosebită satisfacției angajaților săi, oferindu-le o gamă largă de beneficii, cum ar fi program de lucru flexibil, 25 de zile de concediu anual, bonusuri de relocare şi recomandare, transport gratuit, programe de instruire și dezvoltare, cantină modernă în incinta fabricii şi o gamă extinsă de servicii medicale gratuite.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!