BERU®, Champion®, Ferodo®, MOOG® și Goetze își extind gamele de produse; Jurid® anunță echipamente de frânare OE pentru întreaga gamă Alfa Romeo Giulia.
Federal Mogul prezintă o nouă strategie online.
La ediţia din acest an a celui mai mare eveniment internaţional în domeniul componentelor auto ce se desfăşoară la Frankfurt în perioada 13 – 17 septembrie, Federal -Mogul Motorparts, divizia Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML), prezintă produse şi soluţii inovatoare din domeniul pieselor de schimb:
- Noua gamă de bujii de aprindere: BERU® Ultra Plus Titan, create la standarde de calitate OE, optimizează eficiența și asigură durabilitate și performanță. Utilizând materiale și tehnologii de ultimă generație, această serie de bujii este compatibilă cu motoarele aspirate natural, incluzând motoarele turbo și cele de înaltă performanță, și completează gama care, cu un număr de numai 18 produse, oferă o acoperire de peste 90% din parcul auto din Europa.
- Două noi game de produse în linia Champion®, brandul oferind acum o soluție completă pentru produsele de aprindere. Noile bujii incandescente cu senzor de presiune integrat completează gama existentă de bujii Champion pentru motoare diesel, iar gama de unități de control al incandescenței vine ca o extindere a gamei de piese de aprindere Champion. Champion oferă acum o acoperire de aproape 95% a parcului auto prin gama sa de produse de aprindere, incluzând: bujii de aprindere, bujii incandescente, bobine de aprindere, seturi de cabluri de aprindere și, acum, și unități de control.
- Noua tehnologie de etanșare de înaltă performanță CoriusimTM. Prin intermediul noii tehnologii, Goetze își extinde gama revizuită de garnituri, furnizând o soluție ecologică și îmbunătățind în același timp performanța motoarelor moderne.
- Extinderea brandului Ferodo® prin includerea unei game vaste de tamburi de frână pentru autoturisme și vehicule comerciale ușoare, îmbunătățind astfel gama variată de materiale de fricțiune și accesorii pentru frânare a brandului Ferodo.
- Noua gamă de rulmenți de roată MOOG®. Gama de piese de calitate OE cuprinde deja 1100 de modele, furnizând acoperire pentru 92% din parcul auto european și include noua garanție MOOG de 3 ani. Până în prezent au fost adăugate portofoliului 110 produse noi și este planificată introducerea a încă 22 de produse până la finalul anului 2016.
- Obținerea certificării OE a produselor de frânare Jurid® pentru noua gamă Alfa Romeo Giulia. Jurid va furniza produse de frânare întregii game de modele, iar pentru excepționala versiune Quadrifoglio, a dezvoltat un material de fricțiune evoluat, caracterizat printr-o reducere a fenomenului de scădere a capacității de frânare în timp și o rezistență sporită la uzură.
- Extinderea platformei inovatoare pentru atelierele de service, F-M for Me, prin intermediul căreia clienții pot elabora un plan adaptat afacerii lor, cu scopul de a spori înțelegerea tehnică, cunoașterea produselor și a crește cifra de afaceri. F-M for Me cuprinde cinci platforme-cheie: My Team, My Business, My Stock, My Campus și My Bonus. Disponibil inițial în Franța, programul va fi implementat în continuare pe piețele-cheie conform strategiei de extindere a companiei.
- Lansarea a cinci noi website-uri pentru Ferodo®, MOOG®, Champion®, Jurid® și website-ul corporate pentru EMEA, fmmotorparts.eu . Anunțate la târgul Automechanika din Frankfurt, noile website-uri au fost dezvoltate pentru a unifica strategia de marcă în cadrul diferitelor segmente de produse ale companiei și pentru a îmbunătăți navigarea. Noile site-uri de asemenea oferă acces la o nouă platformă de catalogare online, care facilitează identificarea corectă a produselor.
Sursă www.FMMotorparts.com
Comentarii