Baterii utilizate și reciclate cu economie de resurse

15 noiembrie 2022, 9:58

MAN Truck & Bus vede un mare potențial pentru sistemele de propulsie cu baterii prietenoase cu mediul. Și deși piața pentru autobuze urbane electrice, iar în viitor, și cea de camioane electrice, este abia la început în Europa, producătorul de vehicule comerciale din Munchen lucrează deja la o strategie de utilizare ulterioară a bateriilor sale. Obiectivul este de a extinde durata de viață a bateriilor, în primă fază, iar când acest lucru nu va mai fi posibil, de reciclare a materiilor prime valoroase conținute de baterii.

Transformarea industriei de vehicule comerciale spre propulsiile fără emisii a început. Sistemele electrice cu baterii vor fi tehnologia cheie a viitorului. Totuși, va mai dura câțiva ani până când aceste vehicule electrice cu baterii vor deveni o obișnuință pe drumuri, și nu o excepție. În sectorul de camioane, MAN Truck & Bus estimează în prezent că, în 2030, camioanele electrice vor avea o cotă de piață de 60% în aplicațiile de distribuție și una de 40% în transporturile pe distanțe lungi. Electrificarea autobuzelor urbane a început mai devreme, MAN estimând o cotă de piață de 50% până în 2025. Această prognoză arată că industria de vehicule comerciale este doar la începutul electrificării. Numărul de baterii care au ajuns la finalul duratei de viață pe vehicule va atinge niveluri industriale doar peste 10-15 ani.

Totuși, MAN lucrează deja la dezvoltarea unei strategii pentru utilizarea bateriilor într-o manieră economisitoare de resurse, în aplicații secundare. Analiza începe cu prima viață a bateriilor, în vehicule. Concentrarea aici este pe instruirea clienților pentru a conduce, încărca și utiliza vehiculele astfel încât presiunea pe baterie să fie minimizată. Astfel se poate extinde semnificativ durata de operare a bateriilor. Dacă anumite părți ale pachetului de baterii suferă defecțiuni în timpul utilizării, de exemplu dacă unele module individuale nu mai funcționează, ca primă măsură este plănuită o reparație a bateriei. Apoi, bateria va putea fi utilizată din nou pe vehicul.

Bateriile care se întorc la MAN după utilizarea pe vehicule sunt analizate intensiv. În cazul în care pachetele de baterii nu mai pot fi utilizate pentru tracțiune, ele vor fi redirecționate către aplicații secundare. În prezent, există trei opțiuni pentru reutilizare: a doua utilizare pe vehicule (după reparația din fabrică), a doua viață a bateriilor (de exemplu pentru instalații staționare de stocare a energiei solare sau eoliene) și în final recuperarea materiilor prime ale bateriilor prin reciclare și refolosirea lor în noi baterii.

MAN lucrează în prezent cu diverși parteneri și Universitatea din Kassel pentru a evalua dacă bateriile uzate ale camioanelor sunt adecvate pentru sisteme de stocare staționare. În acest scop, aproximativ 120 de pachete de baterii cu o capacitate de câte 18,6 kWh au fost livrate unui producător de sisteme de stocare. Pachetele de baterii au fost utilizate în primele teste cu camioane electrice de distribuție MAN, care au început în Austria în 2018 și au durat trei ani.

În actualul proiect, concentrarea se face pe sisteme de stocare a energiei pentru companii industriale. Vor fi evaluate cerințele tehnice și economice pentru viața a doua a bateriilor, cu o concentrare specială pe descoperiri despre siguranță, performanța bateriilor și ciclurile de încărcare disponibile. În plus, este plănuit un posibil proiect pilot cu sisteme de stocare bazate pe bateriile MAN de la prima serie de autobuze electrice Lion’s City E.

Reciclarea va interveni atunci când și a doua viață a bateriilor se va încheia, sau în cazul în care acestea nu vor mai fi potrivite pentru aplicații de stocare după utilizarea pe vehicule sau în cazul unui accident. Scopul declarat al MAN este de a obține un ciclu închis pentru materiile prime ale bateriilor. Obiectivul este de a utiliza materiile prima recuperate de partenerii de reciclare, precum nichel, mangan, cobalt sau litiu, pentru producția de noi baterii. În prezent, rata de reciclare este de peste 70% din greutatea bateriilor.

Pentru reciclare, MAN preferă un proces mecanic, urmat de un tratament hidrometalurgic. MAN face parte din rețeaua de reciclare a Volkswagen Group, cu parteneri de reciclare în toată Europa.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!