Schaeffler și BILSTEIN își extind cooperarea și asupra portalului REPXPERT pentru ateliere service

24 ianuarie 2023, 16:02

  •  Parteneriatul de succes cu BILSTEIN este acum și mai puternic
  • Informațiile aferente produselor BILSTEIN sunt disponibile pe portalul REPXPERT în Spania, Portugalia, Grecia și România
  •  Utilizatorii REPXPERT beneficiază de cunoștințe, informații tehnice și sfaturi de la specialiști

Schaeffler Automotive Aftermarket (n.t.: divizia post-vânzare a Schaeffler) și BILSTEIN, producătorul german de arcuri și amortizoare, își extind colaborarea de succes și pe portalul REPXPERT. Atelierele service din Spania, Portugalia, Grecia și România vor
avea acces la o imagine completă asupra elementelor de șasiu.

Schaeffler și BILSTEIN furnizează de mai mulți ani, împreună, sesiuni de pregătire tehnică în domeniul șasiurilor, iar din iunie 2021 și-au extins parteneriatul și pe portalul REPXPERT dedicat atelierelor service. După finalizarea fazei pilot derulată în Germania, Polonia și Regatul Unit, cooperarea a intrat în etapa colaborării efective la începutul anului 2022.
De atunci, numărul de informații a crescut constant, vizând produse și oferind sfaturi video pentru montare, recomandări practice și instrucțiuni de montare specifice anumitor tipuri de autovehicule. Printre acestea putem menționa: calibrarea sistemelor de asistență (FAS) după intervenția asupra suspensiei, explicații cu privire la reglarea canelurii amortizorului, sau eliminarea zgomotelor provenite de la suspensie.

Soluțiile complexe de reparații necesită expertiză combinată
Scopul comun al celor doi parteneri este de a combina expertiza Schaeffler în materie de suspensii cu know-how-ul BILSTEIN din domeniul amortizoarelor, arcurilor și suspensiilor.

„Atelierele service de astăzi au lucrări de reparații și întreținere din ce în ce mai complexe. Nevoia de informații bine pregătite și sfaturi practice este mare. Împreună cu BILSTEIN oferim clienților noștri o soluție viabilă și suntem foarte încântați să furnizăm acest conținut atelierelor service din alte patru țări”, spune Sven Olev Müller, Director al Schaeffler REPXPERT. „Conținutul nostru despre amortizoare, arcuri și alte elemente a fost foarte bine primit până acum. Această poveste de succes a determinat BILSTEIN să-și ofere cunoștințele despre toate aspectele șasiului din alte țări pe REPXPERT”, spune Rainer Popiol, șeful departamentului Academia BILSTEIN. Saša Jelić, Director al Departamentului de Management al Produselor și Servicii Tehnice din Europa din cadrul Schaeffler Automotive Aftermarket, adaugă: “Schaeffler și BILSTEIN sunt producători renumiți de echipamente originale iar numele lor este sinonim cu calitatea excelentă și serviciile bune pe piața pieselor de schimb. Această expertiză la pachet este foarte bine primită de atelierele service în cadrul sesiunilor de pregătire tehnică și pe portalul REPXPERT și este acum disponibilă în Spania, Portugalia, Grecia și România.”

Utilizatorii găsesc toate informațiile despre portalul REPXPERT pe www.repxpert.ro.

Schaeffler și BILSTEIN susțin garajele din toată Europa, cu experiența comună în elemente de șasiu, pe REXPERT

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!