Delphi lansează programul de reparație pentru pompele MDEG pentru a extinde opțiunile de service destinate vehiculelor Euro 6

30 aprilie 2026, 6:04

  • Service-urile specializate pot testa, demonta și recondiționa acum pompele DFP5 în cadrul propriilor service-uri.
  • Acestă nouă opțiune de reparație oferă o alternativă la înlocuirea completă a pompei.
  • Programul sprijină peste 400.000 de vehicule comerciale Mercedes-Benz Euro 6 aflate în prezent în circulație

Delphi, o marcă a PHINIA Inc. (NYSE: PHIN), a anunțat lansarea unui nou program de reparații autorizate pentru pompele MDEG, mai precis pentru modelele de pompe DFP5 utilizate în sistemele Common Rail Euro 6 F2R. Această inițiativă permite service-urilor specializate să demonteze, să testeze și să recondiționeze pompele DFP5, adăugând o opțiune suplimentară de service la oferta existentă de achiziție a unităților noi și recondiționate.

Peste 400.000 de vehicule aflate în prezent pe șosele utilizează aceste sisteme. Pompele MDEG funcționează la o presiune de 2400 bari, asigurând un management precis al presiunii în motoarele de 5,1 și 7,7 litri. Pentru a susține acest nivel de complexitate, Delphi își extinde capacitățile dedicate service-urilor prin introducerea unor noi componente de reparație și a creat un ecosistem complet de reparații: piese, scule, instruire și capacități de testare.

Pentru a menține performanța și integritatea componentelor, doar reparatorii autorizați care dispun de capacitatea tehnică necesară — inclusiv instruire, echipamente de reparații (YDT820) și bănci de testare AVM2 modernizate — pot accesa acest program. Noul kit de upgrade AVM2 permite testarea până la 3000 bar.

Lansarea acestui program reprezintă un răspuns strategic la nevoile actuale ale pieței: soluții sustenabile și ușor de întreținut pentru sistemele de înaltă presiune care sunt încă în exploatare activă în întreaga Europă. Flota Euro 6 mai are un drum lung de parcurs. Service-urile trebuie să fie echipate pentru a menține aceste vehicule în funcțiune într-un mod eficient și ecologic.

Delphi continuă să inoveze pentru a permite reparații de precizie care protejează performanța, extind durata de viață a pompelor și reduc risipa. Rezultatul este o soluție eficientă pentru clienți și o abordare responsabilă în ceea ce privește utilizarea resurselor.

Odată cu lansarea noului program de reparație DFP5 și cu accentul clar pus pe oferirea de soluții sustenabile care susțin profitabilitatea service-urilor, Delphi își reafirmă poziția de lider al industriei în domeniul sistemelor diesel pentru aplicații heavy-duty.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!