Nokian Tyres lansează noua anvelopă Nokian Hakka Truck Steer – stabilitate în viraje și rulare îndelungată

12 iunie 2017, 13:42

 Încă de la momentul lansării de către Nokian Tyres a modelului de anvelope multifuncțional all-season pentru camioane, Nokian Hakka Truck Drive, a luat naștere în piață cererea pentru modelul Hakka Truck Steer. Producătorul finlandez anunță astăzi completarea gamei de anvelope Nokian Hakka Truck cu noul model premium all-season Nokian Hakka Truck Steer.

Prin modelul Nokian Hakka Truck Steer, Nokian Tyres și-a propus să creeze un set de caracteristici optimizat pentru toate condițiile meteorologice, pentru anvelope destinate roților de pe punțile directoare ale camioanelor medii și lungi. Rezultatul este un nou tip de anvelopă caracterizată printr-o bună rezistență la uzură, rezistență la rulare scăzută, aderență optimă atât pe carosabil umed, cât și pe zăpadă și silențiozitate.

Aderență pe orice tip de carosabil

Modelul Nokian Hakka Truck Steer înglobeză un număr mare de tehnologii inovatoare,” declară Teppo Siltanen, Manager de produs, Nokian Heavy Tyres. „Una dintre acestea se referă la un nou tip de lamelă activatoare – denumită  <<Oka>>  (<<ghimpe>> în limba finlandeză) datorită formei ei.”

Drenarea eficientă este unul dintre factorii care îi conferă modelului Nokian Hakka Steer o bună aderență. „Anvelopa prezintă un profil all-weather de generație nouă, avizat 3PMSF (3 Peaks Mountain Snow Flake),” explică Siltanen. „Pe aceste anvelope poți într-adevăr conta pe tot parcursul anului.”

Rulare fiabilă la drum lung

O altă caracteristică importantă a anvelopei Nokian Hakka Truck Steer este fiabilitatea la drum lung. „În primul rând, banda de rulare mai lată și uzura uniformă a profilului acesteia permit o rulare îndelungată,” spune Teppo Siltanen. „De asemenea, ne-am propus să realizăm un mod inovator de a preveni pătrunderea pietrelor în anvelopă. Astfel că am dezvoltat un nou tip de blocuri de rezistență, amplasate pe pereții canelurilor, acestea determinând o mai mică susceptibilitate la deteriorarea cauzată de pietre a carcasei anvelopei.

O alegere economică

Potrivit lui Teppo Siltanen, cererea pentru anvelope multifuncționale all-weather a crescut în ultimii ani, iar Nokian Hakka Truck Steer răspunde perfect acestei cereri. „Anvelopa permite un consum de combustibil mai scăzut și o rulare fără probleme pe un număr mare de kilometri, atât pe drumurile europene, cât și cele nordice,” concluzionează acesta. „Nokian Hakka Truck Steer posedă un set de caracteristici foarte bine echilibrat, determinând un raport bun calitate-preț.

Caracteristici principale:

  • Anvelopă all-season pentru roțile punților directoare ale camioanelor medii și lungi
  • Marcaj 3PMSF (3 Peaks Mountain Snow Flake)
  • Aderență îmbunătățită prin lamelele activatoare „Oka”
  • Rulare îndelungată datorită benzii de rulare mai late și uzurii uniforme a profilului
  • Prevenirea pătrunderii pietrelor în anvelopă datorită blocurilor de rezistență la pietre

Disponibilitate

315/80R22.5               Q3/2017

315/70R22.5               Q3/2017

295/80R22.5               Q4/2017

385/65R22.5               Q1/2018

Pentru mai multe detalii, vă rugăm vizitați: www.nokiantyres.com

 

 

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!