S-au desemnat mecanicul, mecatronistul si vulcanizatorul anului la concursul "Mecanicul Anului 2015"
Concursul „Mecanicul Anului”, realizat de AD Auto Total si sustinut de Bosch si Mann Filter, a ajuns la cea de-a V-a editie anul acesta.
Finala a avut loc pe 29 Octombrie la Willbrook Platinum Center, Bucuresti.
Structurat pe trei categorii - vulcanizare, mecanica si diagnoza, concursul a fost de tip open.
Dupa examenul sustinut online din perioada 16 Sept – 21 Oct de peste 1700 de concurenti, finala a debutat cu examenul teoretic scris la care au participat primii 50 clasati la proba de diagnoza, primii 50 de la mecanica si primii 20 de la proba de vulcanizare.
Cei mai buni dintre cei mai buni au ajuns in probele practice sustinute in show-ul concursului prezentat de binecunoscutul actor si comedian, Mihai Bobonete.
Prima finala a fost cea de vulcanizare.
5 concurenti au dejantat, jantat si echilibrat o roata. Cel care termina in cel mai scurt timp pleaca acasa cu 1000 euro si titlul de “Vulcanizatorul Anului”. Castigatorul este Antal Sebastian din Bacau care a terminat proba intr-un timp record de 2 minute.
Proba de vulcanizare a fost urmata de finala de mecanica auto unde cei 5 finalisti au executat o operatiune mecanica succesiv pe un motor instalat pe un stand rotativ. Cel care a facut cel mai repede operatiunea a castigat premiul de 2000 euro si titlul de Mecanicul Anului 2015. Castigatorul probei este Toth Ferenc din Oradea.
Finala de diagnoza a fost punctual culminant al concursului.
Cei 10 concurenti au avut de raspuns la 40 de intrebari, cu 3 variante de raspuns iar la final primii 2 clasati au intrat la proba practica. Cei doi finalisti clasati dupa proba pupitrelor se luptau pentru marele premiu: un Peugeot 301. Ei au trebuit sa gaseasca eroarea indusa de profesorii Scolii pentru Mecanici AD Auto Total, eroare identica pe cele doua masini. De asemenea, dupa identificarea erorii, concurentii au trebuit sa repare masina pe care au lucrat si sa o porneasca fara ca martorii bordului sa se aprinda.
Cel care a reusit sa porneasca masina in cel mai scurt timp a fost Laurentiu Mihalache din Timisoara, care a plecat acasa cu marele premiu si titlul de “Mecatronistul/Diagnosticianul Anului 2015”. Laurentiu Mihalache este si castigatorul editiei Mecanicul Anului 2014. Locul doi a fost ocupat de Borbely Petru din Cluj, care a primit un tester G-Scan.
Probele au fost incarcate de emotii, concurentii nestiind ca au trecut mai departe inainte de a fi chemati pe scena.
AD Auto Total a premiat performanta pentru toate probele concursului astfel:
Premiul pentru sectiunea Vulcanizare: 1000 Euro
Premiul pentru sectiunea Mecanica Auto: 2000 Euro
Marele premiu acordat la sectiunea Diagnoza Auto: PEUGEOT 301 4 USI 1.2 VTI MANUALA 5 ACTIVE
Eveniment realizat cu suportul: Mann Filter, BOSCH, Valeo, Ferodo, Castrol, KYB, Hella, Delphi, Febi, Delco Remy, Textar, Hepu
Despre AD AUTO TOTAL
Programul Academia Auto – Scoala pentru mecanici auto AD Auto Total organizeaza cursuri de formare care pun accent pe partea practica analizand in profunzime sistemele generice incorporate in diferite modele ale diferitelor marci de masini si oferind solutii detaliate ale componentelor si ale partilor sistemului, ale functiilor si pozitionarii acestora. In cadrul acestor cursuri, mecanicii se confrunta cu situatii reale, fiind obligati sa invete, sa lucreze cu instrumente de diagnostic, pentru a obtine cunostintele care sa permita efectuarea procedurilor necesare repararii defectelor.
Citeste mai mult: CASTIGATORI LA MECANICUL ANULUI 2015!
Comentarii