Schaeffler achiziționează tehnologie drive-by-wire

9 august 2018, 14:09

  • Schaeffler Group și Paravan înființează Schaeffler Paravan Technologie GmbH & Co. KG
  • Societatea cu capital mixt achiziționează tehnologie SPACE DRIVE drive-by-wire de la Paravan și activități „Mover” de la Schaeffler
  • Fondatorul Paravan, Roland Arnold devine Director General Executiv
  • Drive-by-wire este tehnologia cheie care permite dezvoltarea rapidă a segmentului de piață privind condusul autonom
  • Schaeffler transformă segmentul de șasiuri în integrator de sisteme de șasiu

Grupul Schaeffler Group în colaborare cu Roland Arnold și Paravan GmbH au semnat astăzi un acord general, pentru înființarea unei societăți mixte. Tranzacția așteaptă aprobarea de reglementare a Biroului Cartelului Federal German. Părțile au convenit să nu dezvăluie detaliile financiare ale afacerii. Obiectivul societății mixte, care se va numi Schaeffler Paravan Technologie GmbH und Co. KG, este dezvoltarea în continuare a tehnologiei Paravan SPACE DRIVE drive-by-wire și dezvoltarea și comercializarea sistemelor de mobilitate. Ca parte a tranzacției, compania mixtă va achiziționa tehnologia Paravan SPACE DRIVE. Schaeffler Technologies AG & Co. KG va avea o cotă de 90% din noua companie. O tehnologie de vârf drive-by-wire, SPACE DRIVE a fost dezvoltată de Paravan GmbH pentru a ajuta șoferii cu dizabilități fizice, prin înlocuirea sistemelor greoaie de control mecanic ale vehiculelor cu sisteme 100% de încredere, complet electronice.

Pe lângă accelerator și frâna activate electronic, caracteristicile funcționalității steer-by-wire SPACE DRIVE permit conducerea sigură și fiabilă a vehiculului prin mijloace pur electronice, eliminând astfel necesitatea unui volan, a unei coloane de direcție și a conexiunilor mecanice asociate. Steer-by-wire este o tehnologice cheie pentru mașinile autonome, pentru care conducerea în condiții de siguranță și de înaltă fiabilitate este o cerință fundamentală. Chiar și în cazul autoturismelor de pasageri parțial autonome cu volan, spațiul economisit prin eliminarea coloanei de direcție deschide posibilități complet noi pentru vehicul și design-ul interior al cabinei. SPACE DRIVE dispune de o redundanță triplă și este, în prezent, singura soluție integrată drive-by-wire din lume, produsă în conformitate cu cele mai înalte standarde de siguranță și calitate, dispunând inclusiv de certificarea conform standardului de siguranță funcțională ISO 26262 ASIL D. În consecință, este singurul sistem autorizat de acest tip pentru utilizare on-road în mai multe țări din întreaga lume, având în același timp potențialul de viabilitate tehnică și comercială în producția de automobile de serie. SPACE DRIVE deține, de asemenea, un record de peste 500 milioane de kilometri de conducere fără accidente.

Noua companie mixtă va avea sediul operațional în Aichelau și Herzogenaurach și va fi condusă de o echipă formată din fondatorul Paravan, Roland Arnold în calitate de Director General Executiv și Dr. Dirk Kesselgruber, Șeful Diviziei de afaceri Sisteme de Șasiu din cadrul Schaeffler și un alt membru, care nu a fost încă stabilit, angajat în cadrul Grupului Schaeffler.

„Suntem atât încântați, cât și foarte mândri să avem în echipă un partener atât de competent și de succes precum Dl. Arnold pentru această colaborare de pionierat,” a comentat Prof. Dr. Peter Gutzmer, Director General Executiv Adjunct și Șeful Departamentului Tehnologic din cadrul Schaeffler AG. „Acordul de astăzi este o piatră de hotar majoră pentru Schaeffler. Achiziționarea acestei tehnologii drive-by-wire, testată și dovedită, ne oferă acces la o tehnologice cheie, care ne va permite să dezvoltăm divizia noastră de Sisteme de Șasiuri într-un integrator de sisteme de șasiuri. Afacerea privind șasiul rulant este o oportunitate decisivă pentru Schaeffler pentru valorificarea competențelor de bază în vederea obținerii unei poziții tehnologice pe piața mașinilor autonome aflată în creștere rapidă, ajutând la diversificarea activităților noastre privind motorul și șasiul. Acordul de astăzi este, prin urmare, un alt pas important spre realizarea strategiei noastre „Mobilitate pentru mâine.”

Tehnologia SPACE DRIVE și competențele de bază asociate siguranței funcționare prin intermediul electronicii de înaltă fiabilitate completează competențele principale ale Schaeffler în mecatronică și vor accelera dezvoltarea viitoarelor sisteme de direcție electrică prin consolidarea expertizei în domenii cheie, în special în domeniul ingineriei sistemelor, electronicii și a soft-ului funcțional.

În cadrul înțelegerii, Grupul Schaeffler va contribui cu tehnologia sa Mover în cadrul societății mixte, unde va juca un rol esențial. Schaeffler Mover este un concept pentru un șasiu mic rulant și foarte versatil, care este complet electric și care poate fi combinat cu diverse versiuni de caroserie pentru a sprijini o gamă variată de aplicații de mobilitate urbană și de transport. Schaeffler a dezvăluit conceptul Mover pentru public pentru prima dată la Adunarea sa Generală Anuală din 2018.

Dr. Dirk Kesselgruber a declarat: „Conceptul Mover Schaeffler demonstrează angajamentul nostru de a fi un partener inovator pentru sistemele de șasiu mecatronice și de a continua să extindem această eficacitate și, prin urmare, de a ne poziționa pe termen mediu ca furnizor principal de sisteme de șasiuri rulante. Mover Schaeffler este în primul rând o platformă pentru dezvoltarea și industrializarea viitoarelor produse pentru producătorii auto. Vedem SPACE DRIVE ca o bază fiabilă și sigură din punct de vedere funcțional pentru aceste produse și, prin urmare, vom urmări în mod activ dezvoltarea și perfecționarea sa sistematică și orientată către client, în cadrul asocierii. Într-adevăr, este posibil ca în viitor să putem dezvolta chiar și platforme de vehicule complete pentru companiile de logistică și servicii.”

„Schaeffler este partenerul perfect pentru dezvoltarea, multiplicarea și industrializarea tehnologiei noastre unice SPACE DRIVE,” a spus Roland Arnold. „Compania dispune de experiență tehnică într-o gamă largă de domenii, în special în domeniile foarte promițătoare ale mecatronicii și sistemelor de acționare mecanice. La fel de important, în opinia mea, este faptul că cele două companii ale noastre se potrivesc foarte bine din punct de vedere cultural. Ca afaceri de familie, avem o perspectivă similară. Lucrul acesta este un câștig pentru ambele companii. La fel ca Schaeffler, Paravan GmbH și clienții săi vor beneficia de parteneriatul pe care l-am încheiat astăzi.”

Sursa www.schaeffler.ro

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!