Video-montajele dedicate amortizoarelor KYB au ajuns la 4 milioane de vizualizări

27 august 2018, 11:04

KYB Europe Aftermarket anunță că video-montajele au ajuns la 4 milioane de vizualizări pe canalul YouTube.

În 2013 au fost lansate video-montajele, care arată procesul de montare al amortizoarelor pentru aplicații dificile sau neobișnuite. În acest moment sunt disponibile peste 100 de video-uri, care acoperă mai mult de 380 de aplicații de autovehicule. Video-urile sunt vizionate în medie de peste 90.000 de ori pe lună, timp de 195.000 de minute.

Cel mai vizionat video-montaj este pentru partea din față la Peugeot 307, 308 și Citröen C4. Video-montajul arată cum se înlocuiește în condiții specifice un amortizor de față deoarece, pentru a avea acces la piulița superioară, tehnicianul auto trebuie să demonteze ștergătoarele de parbriz, panoul de protecție, rezervorul de lichid de frână și capacul ștergătoarelor de parbriz.

În toate video-montajele, KYB arată procesul corect de înlocuire a amortizoarelor, inclusiv instrumentele corecte de utilizat și setările de geometrie specifice.

Dacă tehnicienii auto descoperă că la un anumit vehicul înlocuirea amortizoarelor este mai dificilă, KYB îi încurajează să sesizeze situația, deoarece este posibil să se facă un video-montaj adaptat situației - ei pot trimite detaliile vehiculului (în orice limbă) la QR@kyb-europe.com.

Comentarii

Nu există comentarii. Fii primul!