92 de milioane de componente electronice au fost livrate de Continental Timișoara în ultimii 11 ani

25 februarie 2019, 9:46

  • Fabrica din Timișoara a început producția în 2007 și a livrat peste 92 de milioane de componente auto
  • 5 milioane de unități produse în 2018
  • Sistemul eAWS care înlocuiește tradiționala bară antiruliu cu un actuator electro-mecanic este produs în fabrica din Timișoara

Fabrica de componente electronice Continental din Timișoara a produs și livrat 92 de milioane de componente în 11 ani de activitate. 15.5 milioane dintre acestea au fost realizate în 2018.

Unul dintre produsele cele mai noi la care se lucrează este sistemul eAWS, care înlocuiește tradiționala bară antiruliu cu un actuator electro-mecanic și reprezintă funcția de comandă a șasiului ce rezolvă conflictul dintre manevrabilitatea optimizată a vehiculului și confort. Prin intermediul acesteia, electromotorul este acționat pentru a genera cuplul necesar să compenseze tendința de înclinare a vehiculului în anumite condiții de circulație.

„Portofoliul nostru de produse este variat, dinamic, se extinde constant și cuprinde clienții cei mai de notorietate din rândul constructorilor de mașini. Activăm într-un sector inovativ, care se dezvoltă în mare viteză și presupune identificarea de soluții ingenioase ce implică tehnologii de ultimă generație. Ceea ce ne motivează este pasiunea pentru producție. Consider că dispunem de un echilibru între profesionalism și determinare în rândul angajaților care ne ajută să punem calitatea pe primul loc“, este de părere Dr. Ralf Luchs, directorul centrului de producție de componente electronice.

Fabrica din Timișoara produce în capitala Banatului unități de control pentru airbag, sisteme electronice de frânare și parcare, pedale de accelerație cu buclă de răspuns, unități de control pentru echipamente speciale, atenuarea suspensiei pneumatice și pentru stabilizare verticală, unități de comandă pentru direcție asistată, unități de control pentru reglarea suspensiei și pentru stabilizarea la sarcina dinamică, unități de afișare centrală de tip standard, Head-Up și Combiner Head-Up și instrumente de bord.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2018 o cifră de afaceri preliminară de aproximativ 44,4 miliarde de euro și are în prezent circa 244.000 de angajați în 61 de țări și piețe.

In perioada 1999-2017, Continental a investit circa 1.4 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și  patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie  al anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2017, circa 19.700 de angajaţi, din care 5.700 sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!