Pirelli premiază 9 cei mai buni furnizori ai săi pentru sustenabilitate, calitate, inovație, performanță și nivelul serviciilor

17 octombrie 2022, 12:36

  • Confirmarea unei utilizări mai mari a materialelor provenite din surse regenerabile sau reciclate
  • Reînnoirea angajamentului de reducere a emisiilor de CO2, în lanțul de aprovizionare

Abordarea provocărilor din actualul context macroeconomic printr-un lanț de aprovizionare care este întotdeauna mai sustenabil și cu emisii mai reduse de CO2, axat pe materii prime și servicii de înaltă calitate, precum și pe o inovare continuă prin prezența globală și stabilitatea aprovizionării. Aceștia sunt principalii factori care au ghidat atribuirea premiului Pirelli Supplier Award 2022, recunoașterea pe care Pirelli o acordă în fiecare an unui număr de nouă furnizori din totalul de peste 15.000 ai lanțului său global de aprovizionare, care s-au distins prin faptul că au făcut lanțul de aprovizionare Pirelli mai sustenabil, inovator și excelent din punct de vedere calitativ.

Cele 9 premii acordate furnizorilor de materii prime și servicii, ce s-au distins în ultimul an, au fost înmânate miercuri, 12 octombrie, de către Vicepreședintele Executiv și Directorul General, Marco Tronchetti Provera și Directorul de Achiziții, Andrea Maganzani, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul central al Pirelli, din Milano, cu participarea managementului grupului.

Vicepreședintele Executiv și Directorul General Pirelli, Marco Tronchetti Provera, a declarat: “Împărtășirea valorilor companiei noastre cu furnizorii noștri este un pas esențial pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am stabilit, în special a celor legate de sustenabilitate și inovare. Acești factori strategici ne permit să rămânem competitivi chiar și în acest moment aparte. Din acest motiv, ne-am dorit să premiem companiile care au devenit parteneri importanți pentru activitățile noastre din întreaga lume.”

În timpul ceremoniei, la care au participat aproape 150 din furnizorii preferați ai Grupului, a fost reluată strategia Pirelli de creștere în utilizarea materialelor inovatoare derivate din surse regenerabile și reciclate, pentru a atinge obiectivele Planului Industrial 2025, al Grupului. Un alt factor important în ceea ce privește sustenabilitatea este procesul de de-carbonizare, la care partenerii Grupului sunt chemați să contribuie, cu scopul de a reduce emisiile de CO2 ale lanțului de aprovizionare Pirelli, cu 9% în 2025, comparativ cu cifra din 2018.

Sursă Pirelli

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!