Continental a pregătit sute de locuri pentru studenți la stagiul plătit de vară

13 martie 2023, 11:46

  • Programul Summer Practice 2023 propune studenților peste 200 de proiecte practice
  • Studenții selectați vor fi remunerați pe toată perioada stagiului de vară și au șansa de a lucra în cadrul companiei după finalizarea programului
  • Tinerii se pot înscrie pe site-ul companiei: Practica de vară (continental.com)

Vară, vară, vrem interni! Continental lansează o nouă ediție a programului Summer Practice iar în acest an a pregătit peste 200 de locuri pentru studenții interesați de un stagiu de vară plătit. Acestora li se adaugă și locurile dedicate tinerilor care doresc să urmeze un stagiu de pregătire plătit în cadrul companiei, care nu este condiționat de perioada de vară. Sediile Continental din Carei, Iași, Sibiu și Tmișoara își deschid porțile pentru studenți de la facultăți cu profil tehnic, iar mentorii din cadrul companiei îi așteaptă dornici să împărtășească timpul și cunoștințele lor. Studenții care aplică pentru un stagiu la Continental Iași vor fi implicați în proiectele practice pe care compania le-a inclus în program, vizând arii de tehnologie din zona de dezvoltare software, hardware, machine learning, security, testare, embedded systems etc.

“Summer Practice este un program care oferă o foarte bună șansă studenților care doresc să învețe de la profesioniști cum se desfășoară activitățile într-o companie internațională, cum pot ei, încă din facultate, să influențeze industria și să genereze tendințele care pun viitorul în mișcare. Din experiența anilor precedenți, după perioada practicii de vară mulți dintre tineri își doresc să continue alături de companie și să înceapă o carieră de succes”, a spus Lucia Iliescu Brădean, Head of HR Continental România.

În plus față de cunoștințele practice dobândite, studenții se pot familiariza cu modul de lucru într-o companie, începând cu experiența unui proces de recrutare și selecție, până la implicarea în proiecte alături de echipă și evaluarea finală.
Pentru programul Continental Summer Practice 2023 pot aplica studenții din anul II sau mai mari, de la facultățile cu profil tehnic din Iași, iar înscrierile se pot face până pe 31 martie pe site-ul companiei, secțiunea Cariere - Practica de vară (continental.com).

Practică de vară și stagii de pregătire în sediile din Timișoara
Sediile din Timișoara au pregătit zeci de proiecte de practică pentru studenții că doresc să își realizeze proiectul practic în cadrul unei companii tehnologice.
Sediul Automotive a deschis deja perioada de înscrieri. 45 de proiecte de diplomă sunt disponibile în centrul de cercetare și dezvoltare, iar fabrica de componente electronice, deși nu oferă perioadă de practică de vară, caută tineri care doresc să urmeze o perioadă de internship în unitatea de producție. Practica are loc în perioada iulie/august-septembrie (durează între 6 și 12 săptămâni). Pe lângă mentorul desemnat să îi ajute să înțeleagă mai bine ce înseamnă lumea automotive, tinerii vor avea parte și de toate beneficiile pe care angajații companiei le au, de la reduceri la partenerii Continental la aspectele financiare oferite de companie. Printre domeniile căutate sunt cele care vizează partea de mecanică, precum și software.

Fabrica de anvelope din Timișoara oferă stagii de practică plătită care se deschid pe parcursul anului. Acestea vizează atât activități suport, administrative, cât și activități de teren (care sunt în strânsă legătură cu procesul de producție).

Sediul ContiTech din Timișoara are mai multe poziții de internship plătit (4-6 ore) și caută studenți care sunt în ciclul de licență sau de master.

“Lucrez în ContiTech de 9 luni ca și internship producție. Este primul meu job într-o fabrică și am avut parte de experiența pe care mi-o doream atunci când am aplicat pentru interviu. Petrecând majoritatea timpului lângă ingineri și tehnicieni am învățat să fac tot mai multe lucruri și sunt implicat în tot mai multe activități”, spune Petrisor Andrei Cîrciu, unul dintre tinerii angajați în ContiTech Timișoara.

Din 3 iulie dăm startul unui nou program de Summer Internship, la Continental Sibiu
Internship-ul se adresează studenților din aria de calculatoare, electronică, automatică, infomatică, mecatronică, robotică sau mecanică din diverse orașe precum Sibiu, Craiova, Alba Iulia, Târgu Mureș, Cluj. Acesta vine în întâmpinarea studenților care își doresc să facă primii pași în carieră și să aplice cunoștințele teoretice în proiecte practice, contribuind la modelarea viitorului mobilități în arii precum: software development, algorithm development, test, big data, smart applications, hardware development, layout engineering, manufacturing, process engineering și multe altele.

Programul de Summer Internship este coordonat de ambasadorii Continental în fiecare facultate parteneră. Astfel, încurajăm studenții pasionați de tehnologie, să urmărească informările din facultate pentru a se întâlni cu ambasadorii noștri și a accesa oportunitățile de internship. Anul acesta sunt oferite 90 de locuri.

In plus față de programul de Summer Internship, Continental Sibiu oferă studenților, în special celor din Sibiu, șansa de a beneficia de un internship plătit pe toată perioada studiilor, cu flexibilitatea de program necesară și cu posibilitatea de a accesa și Bursa Continental în același timp. Momentan peste 300 de studenți lucrează în cadrul companiei.

Record de locuri de practică de vară la Continental Iași
Echipa Continental din Bd. Poitiers își deschide porțile pentru aproximativ 135 de studenți de la facultăți cu profil tehnic, iar peste 50 de mentori îi așteaptă dornici să împărtășească timpul și cunoștințele lor. În acest an, numărul de locuri este unul record pentru locație.

În funcție de interesele și de nivelul lor de pregătire, studenții care aplică pentru un stagiu la Continental Iași vor fi implicați în unul dintre cele 80 de proiecte practice pe care compania le-a inclus în program.

“Summer Practice nu este doar un proiect pe perioada verii, este o oportunitate plătită, poate chiar un start în carieră. În timpul verii la Continental, eu am putut să cunosc oameni noi, să dezvolt proiectul pentru care am optat și să fiu ajutat de fiecare dată când am avut nevoie. Am învățat enorm, am avut suportul necesar și, dacă s-ar putea, aș mai repeta experiența”, spune Ciprian Căliman, Hardware Developer la Continental Iași și fost student Summer Practice 2022.

Pentru programul Continental Summer Practice 2023 pot aplica studenții din anul II sau mai mari, de la facultățile cu profil tehnic din Iași, iar înscrierile se pot face până pe 31 martie pe site-ul companiei, secțiunea Cariere - Practica de vară (continental.com).

Accent pe elevi
Sediul ContiTech din Carei pune accent pe colaborarea cu liceele tehnologice în direcția formării profesionale a acestora. În acest an școlar, activitatea continuă împreună cu Liceul Tehnologic “Iuliu Maniu” și cu Liceul Tehnologic “Simion Barnutiu”, iar o colaborare nouă în sistem dual va începe cu Liceu “Ham Janos” din Satu Mare. Printre calificările căutate de companie se numără tehnician proiectant CAD, lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic preum și electronist aparate și echipamente.

Sursă Continental Romania

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!