- Schaeffler România a organizat unul dintre cele mai complete și complexe evenimente dedicate angajaților și familiilor acestora
- 2.400 de participanți, 100 de voluntari, 32 grade Celsius, multe zâmbete și multă voie bună
- Peste 35 de jocuri și activități diferite au fost pregătite în Lumea Copiilor și în Lumea Tehnicii, iar vizitarea locului de muncă și mașina pompierilor au fost în topul preferințelor participanților
În Schaeffler România, angajații reprezintă cel mai valoros bun al companiei. De aceea, în calitate de angajator responsabil, ne focusăm atenția și asupra organizării de evenimente și acțiuni unice, de impact, care să aducă laolaltă compania, angajații, familiile și prietenii acestora. După o pauză de mai bine de 2 ani în care libertatea de a circula și a socializa au fost profund afectate, a doua jumătate a anului 2022 a venit cu un refresh, cu înlăturarea majorității restricțiilor și cu multă dorință de a recupera ceea ce ”am pierdut”. În același spirit, Schaeffler România a demarat pregătirile pentru unul dintre cele mai cele mai iubite și așteptate evenimente dedicate angajaților, iar în 02 iulie și-a deschis porțile pentru a primi în vizită un număr impresionant de participanți.
Din culisele unui eveniment de succes
2.400 de participanți, 100 de voluntari, 32 grade Celsius, multe zâmbete și multă voie bună: aceasta este rețeta unui eveniment de succes, marca Schaeffler Romania! Ziua Porților Deschise, ediția 2022, a avut loc în 02 iulie și fost unul dintre cele mai complexe evenimente dedicate angajaților și familiilor acestora. Peste 35 de jocuri și activități diferite au fost pregătite în Lumea Copiilor și în Lumea Tehnicii. Pe lângă acestea, mașina pompierilor, servirea masei la cantină, punctul de grătar special amenajat și vizitarea locului de muncă, au fost în topul preferințelor participanților de toate vârstele!
Fiind o companie cu grijă pentru ”viitor”, Schaeffler România a ales să celebreze în ultimii ani, la fiecare început de iunie, Ziua Copilului și a Mediului, eveniment care în acest an, a primit un nou nume: Ziua Porților Deschise. Sub umbrela unor valori bine consolidate, acest eveniment marchează faptul că în cadrul companiei, atenția față de generațiile viitoare, față de ambient și ecosistem, față de planetă și față copii, este extrem de importantă. Din acest motiv, evenimentul și-a propus dintotdeauna să ofere tuturor copiilor o zi special dedicată lor, în care să primească atenție, în care să râdă, să danseze, să nu aibă nici un fel de griji, dar în care să conștientizeze că este responsabilitatea fiecărui individ, indiferent de vârstă, să aibă grijă de mediu și să prețuiască timpul petrecut în aer liber.
Lumea Copiilor, una dintre cele doua zone principale de atracție, a oferit un univers inedit, în care cei mici s-au putut bucura de un labirint și un dats uriaș, de facepainting și de un atelier de creație, de concursuri de sumo, dar și de un teren de fussball în mărime naturală. Nu au lipsit nici pozele realizate la cabina foto și nici activitățile sportive din cele mai diverse. Atracția zilei a fost însă oferită de show-ul cu tobe de percuție: toți copiii care și-au dorit, au putut urca pe scena și deveni artiștii evenimentului, demonstrându-și talentul la una dintre cele 20 de tobe de percuție puse la dispoziție.
Lumea Tehnicii a urmărit o introducere punctuală în rândul activităților de producție ce au loc în Schaeffler România, prin propunerea de activități din multiple zone de interes, precum: zona electro, zona CNC, zona de lăcătușerie, etc. Totodată, prin intermediul activităților pregătite, precum montare rulmenți & roboței, simulări pe utilaje CNC, testul detectorului de mișcare sau demonstrațiile pneumatice, specialiștii Schaeffler au putut prezenta participanților meserii căutate pe piața de muncă, precum și meserii care pot fi de succes în viitor.
Fiecare angajat Schaeffler participant a putut oferi însoțitorilor săi opțiunea de a le fi prezentat locul de muncă al acestuia, fie că vorbim despre zona de birouri sau despre zona de producție. Pompierii Schaeffler au făcut echipă bună cu cei mici, motiv pentru care au putut urca împreună în autospecială, nu înainte însă de a proba vestimentația specială de pompier. Cantina a răsunat de sute de glasuri de copii, care s-au bucurat alături de părinți de un meniu bogat și variat, cu preparate fel de fel. Zona cu preparate la grătar a fost noutatea acestei ediții și s-a bucurat de un real succes în rândul participanților.
În cele 5 ore dedicate Zilei Porților Deschise, eforturile echipei de organizare și bucuria participanților s-au împletit armonios, ambele fiind la cote maxime. Tot ce a implicat acest eveniment a meritat pe deplin, căci a fost una dintre cele mai așteptate și apreciate ocazii de socializare și distracție pe care le oferă Schaeffler România.
Comentarii