AutoFEST te invită la cea mai spectaculoasă expoziție de automobile în campusul POLITEHNICA București

17 mai 2024, 8:40

AutoFEST transformă campusul POLITEHNICA București în cea mai spectaculoasă expoziție de automobile. Lumea autovehiculelor istorice se întâlnește cu transportul viitorului, iar participanții au șansa să călătorească prin fascinantul univers automobilistic. În fiecare an, în cadrul evenimentului, sunt prezentate cele mai noi modele auto, soluții de mobilitate și logistică, echipamente și procese.

POLITEHNICA București, împreună cu Facultatea de Transporturi, organizează, timp de 3 zile, evenimentul care vă face cunoștință cu transportul viitorului.
Lideri din industria auto, ingineri, cercetători și profesioniști vor prezenta ultimele inovații și tendințe din industrie în cadrul unor serii de conferințe tematice. Aceștia vor aborda subiecte precum tehnologiile emergente, vehiculele electrice, sistemele de conducere autonomă și impactul noilor materiale asupra proiectării auto.
Transportul stă la baza tuturor acțiunilor noastre, iar tehnologia reprezintă soluția ideală pentru acest domeniu. Sistemele inteligente de management al traficului, dezvoltarea unei infrastructuri de alimentare cu combustibili alternativi sau utilizarea documentelor electronice reprezintă doar câteva dintre soluțiile care vor defini transportul viitorului.

Campusul POLITEHNICA București se transformă într-o spectaculoasă expoziție de automobile!

Cel mai mare campus universitar din România va găzdui cele mai noi modele auto, soluții de mobilitate și logistică, echipamente și procese, dar și cele mai revoluționare tehnologii din domeniu.

Cea mai spectaculoasă expoziție de automobile

O colecție impresionantă de automobile de epocă va putea fi admirată de pasionați, alături de automobile de competiție și vehicule hibrid și electrice de ultimă generație.

Pe lângă expoziția de autovehicule, participanții se vor putea bucura și de o serie de demonstrații auto precum celebra manevră a derapajului controlat, tehnici de condus defensiv, dar și de sesiuni de test drive.

Inginerii sunt cei care au scris istoria vehiculelor rutiere

De la primele automobile care au funcționat cu ajutorul motoarelor cu abur, a celor dotate cu motoare cu ardere internă și până la cele cu motor electric atât de îndrăgite în prezent, noile tendințe din domeniu au reprezentat întotdeauna unele dintre cele mai revoluționare descoperiri. POLITEHNICA București își propune să prezinte munca inginerilor și contribuția colosală adusă de aceștia industriei aflată la baza oricărei societăți.

Vă așteptăm în perioada 17-19 mai 2024, între orele 10:00 - 18:00, în Splaiul Independenței nr. 313, București, pentru a participa la workshop-uri, conferințe de specialitate și a fi informați cu ultimele tehnologii, servicii și mobilitate.

Sursă AutoFEST

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!