Șoferii se pot confrunta cu pierderea eficienței de frânare în mai multe moduri: supraîncălzire, scăderea eficienței frânei și degradarea plăcuțelor de frână sunt doar câteva. „Blocajele din cauza vaporilor” și „pedala moale” sunt probleme grave pentru eficiența de frânare și vă prezentăm câteva sfaturi detaliate.
Blocaje din cauza vaporilor
Una dintre cele mai terifiante și periculoase pierderi ale eficienței de frânare, blocajele din cauza vaporilor sunt legate de lichidul de frână. Frânarea generează o cantitate semnificativă de căldură și, pentru a rezista la aceste temperaturi mari fără să fiarbă, lichidul de frână este proiectat să aibă un punct de fierbere înalt. Însă lichidul de frână este, de asemenea, higroscopic, ceea ce înseamnă că absoarbe apa. În toate sistemele de frânare hidraulice, lichidul de frână absoarbe treptat umezeală, lucru care duce la scăderea punctului de fierbere a lichidului de frână.
Odată ce această absorbție a umezelii atinge un anumit nivel – în condiții de frânare prelungită și puternică, în special pe vreme caldă sau când vehiculul este foarte încărcat – căldura generată poate face ca lichidul de frână să înceapă să fiarbă, creând bule de gaz. Deoarece gazul este cu mult mai compresibil decât lichidul, șoferul nu va avea parte de niciun fel de presiune pe pedala de frână, acest lucru ducând la pierderea completă a puterii de frânare, fenomen cunoscut sub denumirea de blocaj din cauza vaporilor.
Modul de evitare a blocajelor din cauza vaporilor
1. Alegeti lichidul de frână corespunzător
Lichidul de frână pe care îl alegeți pentru alimentarea sistemului hidraulic este extrem de important. Producătorii de vehicule recomandă întotdeauna un anumit tip de lichid, iar această recomandare trebuie respectată întotdeauna. Desigur, calitatea lichidului de frână este cea mai importantă. Iată câteva dintre caracteristicile pe care trebuie să le urmăriți.
Un lichid adecvat ar trebui:
- să fie incompresibil pentru a asigura o pedală solidă în timpul frânării
- să aibă un punct de fierbere ridicat
- să îşi menţină nivelul de performanţă în timpul absorbţiei umezelii
- să aibă o vâscozitate care să se menţină între anumiţi parametri bine definiţi
- să aibă nivelul corect al caracteristicii de ungere
- să prevină coroziunea
- să producă o umflare controlată a cauciucului pentru a preveni blocarea.
Toate lichidele de frână din gama Ferodo au aceste atribute importante și depășesc cerințele minime legale.
2. Testați lichidul de frână
Deşi mulţi producători de vehicule şi de sisteme de frânare oferă recomandări minime, momentul potrivit pentru a schimba lichidul de frână nu trebuie să se bazeze pe kilometrajul sau pe vechimea vehiculului. Singurul mod real de a afla este să testaţi lichidul de frână prin aducerea acestuia la punctul de fierbere. Iată câteva dintre aspectele de care trebuie să țineți cont:
Testerele care verifică conductivitatea sau “tip creion” nu fierb lichidul. Acestea estimează conţinutul de apă în mod electronic. Teoretic, conductivitatea (şi/sau capacitanța) crește odată cu conţinutul de umiditate, dar este posibil ca aceste teste să nu aprobe lichidul nou şi să aprobe lichidul contaminat.
3. Schimbați lichidul de frână
Trebuie să schimbați lichidul de frână când punctul de fierbere este prea scăzut. Acestea sunt recomandările noastre cu privire la purjarea sistemului în vederea schimbării lichidului.
Atenție: Înainte de a purja sistemul, efectuați un test de scurgeri a pompei de frână, atașând un manometru la cea mai apropiată conductă de frână la nivelul etrierului.
Sistemul trebuie să fie sub presiune la 50 bari timp de 45 de secunde, timp în care nu trebuie să existe o pierdere de presiune de peste 4 bari. O scădere mai mare indică scurgeri la nivelul pompei de frână, care trebuie remediate. Puteți efectua un al doilea test, dar la o presiune mai mică de 10 bari.
Procesul de purjare -- vehicule cu discuri de frână față și spate
Purjați întotdeauna frânele în ordinea prestabilită, începând cu etrierul de frână aflat la distanța cea mai mare de pompa de frână (fie spate stânga, fie spate dreapta, în funcție de partea pe care este montat volanul).
- Cu toate niplurile de aerisire închise, montaţi o conductă de aerisire la primul etrier şi slăbiţi niplul.
- Utilizând apăsări lente, complete şi ferme ale pedalei de frână, continuaţi până când lichidul de frână este vizibil limpede (în conducta de aerisire) şi nu prezintă bule de aer.
- Cu pedala complet apăsată, strângeţi niplul de aerisire şi scoateţi conducta de aerisire.
- Continuaţi cu etrierul spate opus şi repetaţi procedura.
- După ce ați terminat operația la etrierele spate, asiguraţi-vă că etrierele faţă funcţionează, de asemenea, corect şi că nu conţin bule de aer, prin aerisirea etrierelor faţă, începând cu cel mai îndepărtat de pompa de frână şi terminând cu cel mai apropiat de aceasta.
- În cele din urmă, asiguraţi-vă că este obţinută o presiune adecvată la pedală.
Procesul de purjare – vehicule cu tamburi
Purjați întotdeauna frânele în ordinea prestabilită, începând cu roata aflată la distanța cea mai mare de cilindrul principal (fie spate stânga, fie spate dreapta, în funcție de partea pe care este montat volanul).
Înainte de a iniția purjarea, este esențial să vă asigurați că este efectuat reglajul manual corect (dacă este cazul) al jocului dintre saboţii de frână și tamburii de frână, în conformitate cu specificațiile producătorului.
- Cu toate niplurile de aerisire închise, montaţi o conductă de aerisire la niplul de aerisire al cilindrului de roată cel mai îndepărtat de pompa de frână şi slăbiţi niplul.
- Utilizând apăsări lente, complete şi ferme ale pedalei de frână, continuaţi până când lichidul de frână este vizibil limpede (în conducta de aerisire) şi nu prezintă bule de aer.
- Cu pedala complet apăsată, strângeţi niplul de aerisire şi scoateţi conducta de aerisire.
- Continuaţi cu cilindrul de roată spate opus şi repetaţi procedura.
- După ce ați terminat operația la etrierele spate, asiguraţi-vă că etrierele față funcționează, de asemenea, corect și că nu conțin bule de aer, prin purjarea etrierelor față (începând cu cel mai îndepărtat de pompa de frână și terminând cu cel mai apropiat de aceasta).
- În cele din urmă, asiguraţi-vă că este obţinută o presiune adecvată la pedală.
Pedala moale
Acest efect apare atunci când răspunsul frânelor este prea lent, dând senzația de pedală moale (mai moale decât în mod normal), fiind necesară aplicarea unei forțe excesive pentru a încetini vehiculul.
Care este cauza pedalei moi și cum o puteți remedia?
Furtunurile de frână defecte pot cauza deseori scurgeri ale lichidului de frână sau umflarea furtunului, lucru care cauzează, la rândul său, o reacţie necorespunzătoare a pedalei.
Evitarea defectelor la furtunurile de frână
1. Îmbatrânire: verificați periodic dacă au apărut semne de uzare prin fricțiune, tăieturi, deteriorare generală și scurgeri.
2. Montare: asigurați-vă că nu sunt îndoite sau răsucite, că este aplicat cuplul de strângere corect și că furtunurile nu intră în contact cu elementele de suspensie după coborârea vehiculului.
Comentarii