Direcție, frânare, electrificare: ZF prezintă tehnologiile pentru șasiul definit de software și pentru mobilitatea electrică la IAA Mobility 2025

10 septembrie 2025, 8:38

Direcție, frânare, electrificare: ZF prezintă tehnologiile pentru șasiul definit de software și pentru mobilitatea electrică la IAA Mobility 2025

  • Direcție și frânare „by-wire”: tehnologiile inovatoare pentru șasiu, pregătite pentru comenzile în serie
  • Vehicule electrice mai eficiente: Platforma SELECT pentru sistemele de propulsie electrică și pentru cele de management termic
  • Noi funcționalități software: ZF monitorizează în timp real starea de sănătate a vehiculului
  • Sistemele de asistență pentru șofer și cele pentru siguranța activă sporesc gradul de protecție

În cadrul evenimentului IAA Mobility 2025, ZF prezintă mașina viitorului: electrică, conectată și sigură. Sistemele de propulsie electrică, „by-wire” și software-urile pentru șasiu sunt pregătite pentru producție. Astfel, grupul tehnologic modelează deja vehiculul electric al viitorului, definit de software. ZF stabilește totodată și standarde pentru electrificare: sistemele de propulsie electrică, componentele de electronică de putere și software-ul sunt integrate prin intermediul platformei SELECT. TherMaS controlează eficient temperatura, adaptată la cerințele vehiculelor electrice moderne.

Vehiculele definite de software, conducerea autonomă și electrificarea sunt megatendințele globale ce accentuează importanța tehnologiilor dezvoltate de ZF. „În viziunea ZF, inovațiile au fost și rămân la baza unui viitor de succes. Gama noastră de produse este permanent aliniată cu autoturismele de mâine. Astăzi, ne poziționăm perfect față de direcțiile clare precum vehiculele definite de software și electrificarea sistemului de propulsie.” a explicat dr. Holger Klein, CEO ZF, la evenimentul IAA Mobility 2025.

Inovațiile pentru tehnologia șasiului, un succes pe piață

Gama de produse a ZF are succes în sectorul șasiului pentru autoturisme. Actuatoarele inteligente, expertiza în sisteme și software reprezintă răspunsul ZF la cererea globală pentru produse și funcționalități moderne. În același timp, grupul tehnologic primește comenzi noi de la clienți din întreaga lume datorită inovațiilor sale. ZF este furnizorul de top pentru soluțiile „steer-by-wire” și „brake-by-wire”, având comenzi în serie de la producătorii automotive din China, Europa și America de Nord. „Printre clienții noștri se numără producători auto deja consacrați la nivel global, companii tinere și agile din Orientul Îndepărtat, dar și start-upuri. Toți aceștia se bazează pe expertiza noastră în calitate de partener de încredere și furnizor de soluții adaptate pentru producția de serie.” a afirmat Holger Klein.

Prin intermediul conceptului „Chassis 2.0”, ZF abordează holistic următoarea generație a sistemelor inteligente pentru șasiu. Pe lângă soluțiile „by-wire” deja amintite, în această strategie sunt incluse și alte actuatoare interconectabile, respectiv sistemele de direcție pe puntea spate AKC, cele de amortizare activă și semiactivă, precum și stabilizarea electronică a ruliului. Aceste componente pot fi integrate strategic atât la nivel de vehicul, cât și de sistem. Optimizează comportamentul la volan, susțin implementarea sistemelor avansate de asistență pentru șofer (ADAS) și funcționalitățile de conducere autonomă. cubiX, software-ul dezvoltat de ZF, are un rol cheie în interconectarea inteligentă a tuturor actuatoarelor, indiferent de marcă. Astfel, producătorii auto beneficiază de expertiza ZF în domeniul sistemelor, chiar dacă nu dețin componentele mecanice ale ZF.

Sinergie între propulsia modulară și managementul termic eficient

Datorită platformelor flexibile ce susțin o gamă variată de configurații, ZF se poziționează diferențiat pe piața sistemelor de propulsie electrică. Răspunzând așteptărilor pe care le au clienții, această abordare este cheia pentru scurtarea timpului de producție și a ciclurilor de inovare, integrarea superioară și optimizarea costurilor.

Prezentată la IAA, plaforma pentru propulsie electrică, SELECT, are un fundament tehnic ce integrează soluțiile de sistem în diverse variante. Totodată, include componente de bază ca motoare electrice, invertoare, convertoare, reductoare și software. Acestea sunt compatibile cu soluțiile hibride precum 8HP evo, noul concept de transmisie automată cu 8 trepte de viteză, și cu sistemul de extindere a autonomiei, amândouă fiind lansate la IAA.

ZF adoptă o abordare holistică în inovare pentru eficientizarea sistemelor de propulsie electrică și pentru sprijinirea electrificării. De exemplu, TherMaS este sistemul revoluționar de management termic pe care ZF l-a dezvoltat pentru toate categoriile de vehicule electrice. Gazul propan este folosit ca agent frigorific și este performant atât la temperaturi înalte, cât și la cele scăzute, contribuind la o proiectare mai compactă și ușoară a sistemului. În condiții de iarnă, autonomia electrică a crescut cu până 10%, iar în condițiile extreme cu până la 30%. Rezultatele provin de la testarea sistemului optimizat de management termic și de la utilizarea mai eficientă a căldurii reziduale din sistemul de propulsie.

Monitorizarea digitală a stării vehiculului completează produsele fizice

ZF valorifică expertiza software și în noile produse. Prin procesele constante de monitorizare și documentare a stării sistemelor de șasiu sau propulsie, compania poate folosi aceste date în elaborarea previziunilor despre funcționalitate. Prin urmare, ZF transpune aceste funcționalități într-o gamă de servicii dedicate monitorizării. Într-un timp util, aceste aplicații furnizează informații relevante, precum anticiparea unor defecțiuni. Mai departe, sunt oferite recomandări pentru service sau pentru creșterea eficienței sau a performanței.

Colaborarea cu producătorii auto constituie un element esențial pentru implementarea acestei categorii de servicii digitale, folosindu-se date colectate de sistemele ZF. Împreună, pot contura un pachet versatil de funcționalități importante pentru clienții finali, în special pentru flotele de mașini de închiriat sau cele de companii, dar și pentru serviciile de „car/ride sharing”.

Cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), soluțiile ZF pot fi îmbunătățite mai riguros. Un exemplu concret este faptul că ZF măsoară cu precizie temperatura din interiorul motorului electric în punctele cu temperaturi foarte ridicate sau în zonele înguste. Această funcționalitate este implementată doar prin AI, fără componente hardware suplimentare.

Soluția TempAI, bazată pe inteligență artificială, este atât de performantă încât are capacitatea să coordoneze mai eficient temperatura în sistemele de propulsie electrică. Acuratețea previziunilor crește cu peste 15%, datorită modelului adaptiv de temperatură, permițând utilizarea termică mai precisă a motorului electric.

ProAI de la ZF, un computer central scalabil

Sistemele de asistență capătă anvergură. În multe piețe, printre care și în Uniunea Europeană, frânarea de urgență, sistemele de avertizare la schimbarea benzii și pilotul automat inteligent sunt funcționalități obligatorii instalate în noile vehicule. Arhitecturile actuale se bazează pe controlere de domeniu și zonă sau pe computere centrale. Au rolul în implementarea eficientă a sistemelor de asistență și pentru interconectarea funcționalităților vehiculului. Deși aceste unități centrale de control le înlocuiesc pe cele descentralizate, dependente de hardware, totuși necesită o putere de calcul mai ridicată. ZF oferă portofoliul ProAI ca soluție de computer central, compatibil cu toate platformele de vehicule, aplicațiile software și arhitecturile E/E.

Unitățile de calcul mai accesibile ca preț pentru modelele de serie sunt oferite de ZF în cadrul aceluiași portofoliu. Scalabil și modular, ProAI este următorul pas către o gamă structurată de produse. Necesită o configurare individuală ori în funcție de cerințele categoriei, tipului sau arhitecturii de vehicul. Este rentabil pe modelele de bază pentru sistemele cu cameră frontală sau cele pentru asistență la parcare. Mai departe, poate fi folosit pentru configurații superioare de confort pentru tehnologiile ADAS, de șasiu de nivel 2+ și 3 în segmentul premium, sau chiar până la supercomputere „all-in-one”, capabile să controleze aplicații integral autonome. ProAI de la ZF este un model de reprezentare pentru toate soluțiile de calcul din domeniul automotive.

În paralel, soluțiile ADAS și de asistență la parcare sunt oferite de ZF ca produse software independente. Indiferent de hardware, pot fi selectate și integrate modular în peste 30 de funcționalități din zona siguranței, confortului și parcării. Astfel, producătorii auto beneficiază de un grad ridicat de flexibilitate, scalabilitate și timpi reduși de dezvoltare.

ZF LIFETEC: Pionier în soluții de siguranță pasivă

În cadrul IAA Mobility 2025, printre tehnologiile prezentate de ZF LIFETEC se numără centura de siguranță cu control termic, Heat Belt 2.0, și un concept de volan retractabil, reflectându-se astfel tendința orientată către personalizarea interioarelor auto.

Heat Belt 2.0 utilizează fire de încălzire integrate și un algoritm adaptiv pentru a oferi căldură direct la nivelul corpului. Consumul redus de energie crește semnificativ eficiența și reduce puterea de încălzire a sistemului de climatizare cu până la 1000 W. Această soluție permite utilizarea unor sisteme de climatizare mai compacte și poate crește autonomia vehiculului cu până la 6%, în special dacă este completată de încălzitoarele convenționale cu panou.

Ca urmare a tendințelor actuale, mașina devine o extensie a spațiului de locuit, mai ales în Asia. ZF LIFETEC sporește libertatea și confortul mobilității prin intermediul noului său concept de volan. Acționat de un sistem electric, volanul poate fi pliat în față și retras în bord în doar câteva secunde. Astfel, se creează spațiu pentru conceptele interioare flexibile („Interiorul viitorului”), dar este oferită și mai multă libertate de mișcare atunci când vehiculul staționează sau se află în modul de condus (parțial) automatizat.

Sursă ZF Aftermarket

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!