Succes pentru invatamantul profesional dual: locurile la clasa Continental au fost suplimentate

12 septembrie 2018, 9:17

  • Cele 25 de locuri anuntate initial au fost suplimentate pana la 33 datorita numarului ridicat de inscrieri
  • Continental Sibiu a investit 20.000 de euro intr-un laborator care va fi folosit de aceasta clasa
  • La finalul fiecarui an scolar. cei mai buni trei elevi vor primi si cate o bursa de merit, in valoare de 2.000 lei – prima medie, 1.500 lei – a doua medie si, respectiv, 1.000 lei – a treia medie din clasa

Continental, companie tehnologica, a inaugurat prima clasa Continental in sistemul de invatamant profesional dual impreuna cu Colegiul Tehnic “Independenta”, din Sibiu.

Locurile au fost suplimentate datorita numarului ridicat de inscrieri. Astfel, 33 de elevi au inceput azi scoala in clasa Continental. Ei vor studia intr-o sala dotata cu toate echipamentele necesare pentru a pune bazele electronicii si electromecanicii. Valoarea investitiei in acest laborator se ridica la 20.000 de euro. Elevii vor avea ocazia sa aplice notiunile studiate in cadrul practicii pe care o vor desfasura in cadrul companiei. Deschiderea anului scolar a fost marcata printr-un eveniment special organizat alaturi de celelalte companii din Asociatia Romana – Germana. La eveniment a participat si primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Elevii vor primi o bursa lunara de 500 de lei: 200 de lei din partea statului si 300 de lei din partea companiei, precum si o bursa de merit care se acorda in functie de rezultatele scolare. „La finalul fiecarui an scolar, cei mai buni trei elevi vor primi cate o bursa in valoare de 2.000 lei pentru prima medie din clasa, 1.500 lei pentru a doua si, respectiv, 1.000 de lei pentru a treia medie. Prin acordarea acestor burse dorim sa ii stimulam pe elevi sa se concentreze asupra scolii si sa ii invatam ca munca va fi intotdeauna rasplatita“, a declarat Lacramioara Daraban, directorul de resurse umane al Continental Sibiu.

„Consider ca am ajuns la un moment de cotitura in ceea ce priveste invatamantul profesional in sistem dual. Atat companiile, cat si elevii si parintii inteleg importanta acestui sistem si cat de benefic este atat pentru angajator, cat si pentru viitorii absolventi. Ne dorim sa crestem tot mai mult in aceasta directie si sa dezvoltam aceasta poveste de succes“, a spus Mirela Hanea, directorul Colegiului Tehnic “Independenta” Sibiu.

In functie de rezultatele scolare si competentele dobandite pe parcursul perioadei practice, absolventii vor putea fi angajati in pozitia de operator linie productie sau tehnician electromecanic. Compania ii va sustine sa-si continue calificarea prin intermediul cursului de electromecanic din cadrul Academiei Tehnice Continental si/sau al continuarii studiilor la liceu, forma de invatamant seral.

Continental Sibiu a investit peste 320 de milioane de euro din 2003 pana in prezent. La Sibiu sunt produse anual in jur de 33 de milioane de unitati electronice de control. Unele dintre produsele dezvoltate, testate si produse in Sibiu sunt sistemele inteligente de franare, sisteme de asistare la condus sau pedala de acceleratie care limiteaza viteza in cazul detectarii unui obstacol.

Continental dezvolta tehnologii si servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabila si interconectata a oamenilor si a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondata in 1871 ofera solutii sigure, eficiente si accesibile pentru autovehicule, masini, trafic si transport. Continental a realizat in 2017 o cifra de afaceri de 44 de miliarde de euro si are in prezent peste 243.000 de angajati in 60 de tari.

In perioada 1999-2017, Continental a investit circa 1.4 miliarde euro in activitatile din Romania. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate in Romania. Continental detine sapte unitati de productie si patru centre de inginerie in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi. Continental este partener al unui joint-venture in Slatina si are un centru de distributie al anvelopelor in Bucuresti. Continental avea la finalul anului 2017, circa 19.700 de angajati, din care 5.700 sunt ingineri si informaticieni in centrele de cercetare si dezvoltare. Continental isi va mari echipa cu peste 1.000 de noi membri in acest an in Romania.

Sursa  www.continental-corporation.com/ro-ro

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!