O altă distincție pentru AS-PL Sp. z o.o. a fost acordată de către redacția revistei, Dziennik Bałtycki.
Ediția din 2018 a clasamentului Top 100, adună companiile cu cele mai mari venituri din vânzări pentru anul 2017. Pentru a intra în acest top, companiile ar trebui să facă unele investiții în anul precedent și să angajeze și un număr cât mai mare de persoane.
AS-PL a obținut o poziția înaltă, cu aproape 122 milioane de Zloți (cca. 122 mil. RON) venituri din vânzări în anul 2017. Compania are în prezent aproape 300 de angajați, în două locații și are un plan de a deschide în curând o a treia - un depozit și un birou pentru departamentul de vânzări, suprafață totală fiind de 3500 mp.
Printre liderii acestui clasamentului au aparut companii, care au rezultate foarte bune. Rezultatele primului clasament au fost anunțate în anul 1996, iar in acest an avem cea de-a 22-a ediție. Intre timp, acele companii din 1996 și-au extins rezultatele financiare și investițiile până în 2017, astfel încât au avut o creștere moderată a numarului de angajati.
AS-PL Sp. z o.o. este o companie cu capital 100% polonez. Compania a fost înființată în 1992 în Gdańsk ca AutoStarter - Kaszubowska Danuta. Compania are acum peste 250 de angajați calificați. AS-PL colaborează cu distribuitori și angrosiști de piese de schimb din întreaga lume din zona aftermarket
AS Brand
Catalogul de produse al companiei cuprinde aproximativ 15.000 de piese, care corespund la aproape 200.000 de modele.
Oferta include alternatoare, electromotoare, piese și componente pentru autoturisme, camioane, mașini agricole, instalații, nave și motociclete.
Gama de produse AS este împărțită în trei categorii de produse:
- Economy Line - este categorie ce se adreseaza persoanele care caută un produs ce are un preț optim cu calitatea oferită
- Standard Line - este o categorie cu o fiabilitate totală garantată de brandul-ui AS.
- Premium Line - este o categorie in primul cand rand OEM (Original Equipment Manufacturer) cu produse direct de la producători si care sunt destinate primei asamblări, precum electromotoarele și alternatoarele reconditionate care reprezinta minimum de 80% parti OE.
Catalogul on-line
Am creat un Catalog online, care vă permite să găsiți ușor și rapid piesele de care aveți nevoie si care este disponibil la: as-catalog.com, dar si pe site-ul companiei. Aplicația AS facilitează selectarea componentelor corespunzătoare. Puteți să-l descărcați din Google Play ™ și App Store®. Marca AS este disponibilă și în catalogul TecDoc ™.
Noi direcții de dezvoltare
AS-PL Sp. z o.o. în noiembrie 2017 a semnat un acord de cooperare cu NEXUS Automotive Central Europe (N! ACE), reprezentant regional al companiei internaționale Nexus Automotive International (N! AI).
NEXUS Automotive Central Europe (N! ACE) este un reprezentant regional al lui NEXUS Automotive International SA (N! AI), o companie globala dinamica in dezvoltare. N! ACE este în prezent compus din mai mulți membri din Polonia, Lituania, Ucraina, Rusia, Republica Cehă și Slovacia. Una dintre cele mai importante sarcini ale N! ACE este aceea de creștere a competitivității și dezvoltării rețelei partenere din Europa Centrală.
La sfârșitul anului trecut compania a devenit membru certificat al IAAF (The Independent Automotive Aftermarket Federation). Federatia reprezinta echivalentul SDCM din Polonia (Asociatia Distribuitorilor si Producatorilor de Piese Auto).
Începând cu 2018, gama de produse AS-PL poate fi găsită și în catalogul MAM Software Autocat v8.
Mai multe informatii, găsiți pe www.as-pl.com
Comentarii