Celebrul Calendar Pirelli 2017 va fi creat de Peter Lindbergh

25 mai 2016, 18:01

Peter Lindbergh din nou alături de Pirelli! Fotograful va realiza cea de-a patruzeci și patra ediție a celebrului Calendar Pirelli. De asemenea, Lindbergh a fost creatorul Calendarelor Pirelli din 1996 și 2002.

Despre Peter Lindbergh

Celebru pentru memorabilele sale imagini cinematografice, Peter Lindbergh este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai influenți fotografi contemporani. Născut în Lissa (Germania), în 1944, și-a petrecut copilăria la Duisburg (Renania de Nord-Westfalia). A lucrat ca decorator de vitrine pentru un magazin local și s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Berlin la începutul anilor 1960. Își aduce aminte de acei ani astfel: "Am preferat să caut activ inspirația lui Van Gogh, idolul meu, decât să pictez portretele și peisajele obligatorii predate în școlile de artă...". PirelliInspirat de opera pictorului olandez, s-a mutat la Arles pentru aproape un an, iar apoi a început o călătorie cu autostopul prin Spania și nordul Africii. Mai târziu a studiat pictura liberă la Colegiul de Artă din Krefeld. Influențat de Joseph Kosuth și arta conceptuală, înainte de absolvire a fost invitat să-și prezinte lucrările la renumita galerie de avangardă Denise René-Hans Mayer în 1969. După ce s-a mutat la Düsseldorf în 1971, și-a îndreptat atenția către fotografie și a lucrat timp de doi ani ca asistent pentru fotograful german Hans Lux, înainte de a-și deschide propriul studio în 1973. Devenind binecunoscut în țara sa natală, s-a alăturat familiei revistei Stern alături de legende ale fotografiei precum Helmut Newton, Guy Bourdin și Hans Feurer, și s-a mutat la Paris în 1978 pentru a-și continua cariera.

Celebră pentru pictorialele sale narative de modă, munca lui Lindbergh este cel mai bine cunoscută pentru portretele sale simple și revelatoare, naturile moarte, influențele puternice din cinematografia germană timpurie și cadrul industrial al copilăriei sale, dans și cabarete, dar și pentru peisaje și spațiul cosmic. Lindbergh a lucrat pentru cele mai prestigioase case de modă și reviste încă de la sfârșitul anilor 1970, inclusiv pentru edițiile internaționale ale Vogue, The New Yorker, Rolling Stone, Vanity Fair, Harper's Bazaar din SUA, revista Wall Street Journal, The Face, Visionaire, Interview și W.

Lucrările lui sunt parte a colecțiilor permanente ale multor muzee de artă plastică din întreaga lume și au fost, de asemenea, expuse în prestigioase muzee și galerii. Printre acestea se numără Muzeul Victoria și Albert (Londra), Centrul Pompidou (Paris) și viitoarea expoziție "O istorie diferită a modei" la muzeul Kunsthal din Rotterdam, proiectat de Rem Koolhaas (septembrie 2016), precum și expoziții solo la Hamburgerbanhof (Berlin), Muzeul de Artă Bunkamura (Tokyo) și Muzeul de Arte Frumoase Pușkin (Moscova).

Lindbergh a regizat o serie de filme și documentare aplaudate: Models, the Film (1991); Voci interioare (1999), care a câștigat premiul pentru Cel mai bun documentar la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (TIFF) în 2000; Pina Bausch, Der Fensterputzer (2001) și Everywhere at Once (2007), care a fost narat de Jeanne Moreau și prezentat la Festivalurile de la Cannes și Tribeca Film. Lindbergh este reprezentat de Galeria Gagosian și 2b Management. În prezent, trăiește între Paris, Arles și New York.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!