Perfect etanșe! Așa se produce o garnitura de chiulasă

28 iunie 2016, 10:26

ElringKlinger are sediul principal în Dettingen an der Erms. Compania, care în prezent operează la nivel global, produce garnituri de 135 de ani, extinzându-și între timp portofoliul și cu alte produse precum module de carcasă și elemente de protecție. Majoritatea celor aproximativ 1600 de angajați de aici se ocupă cu producția de garnituri de chiulasă „Made in Germany”.

Elring

Ce au în comun o garnitură de chiulasă modernă și o ceapă galbenă? Nu doar primele litere, ci și faptul că ambele sunt alcătuite din mai multe straturi. În timp ce la legume acestea sunt totuși relativ similare, nivelurile unei garnituri de chiulasă de la ElringKlinger au mai multe funcții. Ele sunt alcătuite din cel mai fin oțel inox sau, de asemenea, din oțel carbon. Numărul de straturi respectiv poziții și forma unei garnituri depind de motorul în care aceasta urmează să fie montată. Garniturile de chiulasă montate în prezent în automobile noi prezintă cel puțin un strat și până la șapte straturi de oțel. Straturile funcționale cu rol de etanșare sunt realizate din oțel pentru arcuri, celelalte din oțel carbon obișnuit. De obicei, straturile funcționale se află în exterior, în timp ce straturile interioare sunt necesare în primul rând pentru ajustarea grosimii.

ElringKlinger CO2

Producție modernă

Mașini de toate dimensiunile domină imaginea halei de producție din Dettingen, în care se realizează majoritatea garniturilor de chiulasă: aici se găsesc de toate, de la brațe robot care ridică garniturile individuale și le depun în altă parte, cuptoare cu benzi transportoare de alimentare transversale până la mașini înalte până la plafon cu scule de ștanțare lungi de aproape trei metri. Aici este la fel de zgomotos ca în intersecția unei artere rutiere principale la oră de vârf. De fapt se recomandă să vă uitați constant în stânga și în dreapta, întrucât peste tot țâșnesc motostivuitoare încărcate prin culoare. Acestea transportă garniturile finite către punctul de expediere sau ghidează materia primă către destinația lor de prelucrare.

Fabricarea unei garnituri de chiulasă moderne începe cu o bobină de oțel, adică o bandă din oțel înfășurată. Lățimea bobinei depinde de dimensiunea garniturii rezultate. Pentru un motor cu 4 cilindri, lățimea obișnuită a bobinei este de 400 mm. Din acest material care se furnizează deja cu grosimea corectă de 0,15-1 mm se obțin straturile individuale ale unei garnituri de chiulasă. Materialul este condus prin intermediul câtorva valțuri ale mașinii de îndreptat într-una dintre mașinile uriașe în care se realizează atât conturul exterior, cât și modelul de perforare, ondulațiile și opritorul. ElringKlinger este furnizor pentru aproape toți producătorii de automobile. Pentru realizarea fiecărui motor este necesară o garnitură specială împreună cu scula. Pentru a dispune în același loc de întreaga gamă de competențe, de la dezvoltare la producție, întreprinderea produce sculele de ștanțare de mari dimensiuni într-o secție proprie.

Garnitură elastică

Adânciturile mari, în general de formă circulară, pentru zona camerei de combustie, sunt prevăzute la margine cu ondulații. Acestea amplifică proprietățile de etanșare în locurile problematice. Apoi se introduc în cuptor decupajele din oțel inox. Ulterior, acestea strălucesc aurii, sunt mai durabile și nu prezintă resturi de ulei de mașină. Acest lucru este important, întrucât anumite straturi de oțel se acoperă acum cu un elastomer, care altfel nu ar adera. Stratul elastic din material plastic servește la microetanșare. Acesta, ca și ondulațiile, se aplică în jurul camerelor de combustie sau, de asemenea, pe întreaga suprafață a garniturii de chiulasă, în funcție de model și proprietățile dorite.

garnitura

Dacă toate straturile – indiferent dacă sunt din oțel inox sau dacă prezintă strat elastomeric sau nu – sunt pregătite pentru garnitura care urmează să fie realizată, brațele robot le așează unul deasupra celuilalt în ordinea corectă și îmbină straturile individuale cu nituri. De fapt, garnitura de chiulasă ar fi acum deja gata de utilizare, însă la ElringKlinger nimic nu părăsește fabrica dacă nu a fost verificat amănunțit. Mai întâi, garnitura trebuie să dovedească la „presare” că etanșează. Astfel, ea este încercată prin comprimare și supusă acțiunii aerului comprimat. Dacă garnitura de chiulasă chiar etanșează perfect, se trece la următoarea verificare: un cântar. Dispozitivul reglat la sensibilitate ridicată verifică greutatea garniturii de chiulasă. Acest test este trecut numai dacă greutatea specifică este corectă. Dacă pe scula de ștanțare s-a rupt un poanson, astfel că ar putea să lipsească una dintre adâncituri, garnitura ar constitui un rebut – și ar fi respinsă.

Cerințe precise

În Dettingen an der Erms, nimic nu este lăsat la voia întâmplării: angajații trimit cu regularitate în mod intenționat prin mașini piese realizate necorespunzător, pentru a verifica dacă acestea funcționează corect și dacă recunosc toate piesele care nu sunt perfecte. Dacă o garnitură produsă trece toate aceste teste, ea este prevăzută cu un număr de serie, un număr de client sau uneori cu o siglă. Ulterior se efectuează inspecția vizuală de către un angajat cu calificare specifică și abia apoi garniturile de chiulasă fabricate și verificate amănunțit sunt stivuite în lăzi și livrate producătorului de automobile.

Comercianții angro de piese auto de pe piața de piese de schimb impun, de asemenea, cerințe ridicate pentru garnitura de chiulasă. Acum 20 de ani, garniturile se fabricau cu totul diferit decât în prezent. Un motor funcționează însă numai cu garnitura de chiulasă identică cu cea cu care a fost dotat la producător. Prin urmare, ElringKlinger produce și în prezent cu unelte speciale de serie mică garnituri care după standardele de astăzi nu mai sunt de fapt moderne nici în ceea ce privește metoda de producție, nici structura lor internă. Ele nu mai sunt cerute într-un număr atât de mare precum cele mai recente modele, însă cu toate acestea sunt folosite în continuare ca piese de schimb.

Specialiști autentici

În Dettingen, de cazurile speciale se ocupă secția de dezvoltare modele și prototipuri. Cercetătorii garniturilor de chiulasă prezenți aici lucrează în trei schimburi fără întrerupere la găsirea unor noi design-uri, verificarea prototipurilor și execuția solicitărilor speciale. Dacă, de exemplu, posesorul unei mașini de epocă are nevoie de o nouă garnitură de chiulasă pentru bijuteria lui pe patru roți, însă aceasta nu mai este disponibilă în comerț, profesioniștii ElringKlinger îi vin în ajutor. Un laser scanează la fața locului contururile vechii garnituri stricate. Pe baza datelor obținute, angajații creează apoi o piesă identică, un adevărat unicat. Totuși, profesioniștii garniturilor nu se pricep numai la vechi: garniturile de chiulasă „Made in Dettingen an der Erms” participă cu succes în mai multe categorii de curse auto.

Sursă www.elringklinger.de

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!