Radu Necula s-a impus în acest weekend în Cupa Suzuki la Raliul Moldovei Moinești și a revenit pe primul loc în clasamentul competiției monomarcă. Podiumul Cupei Suzuki la etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop a fost completat de Alex Ardelean și Peter Kelemen.
Fiind prezente la start primele patru echipaje din clasamentul general al Cupei Suzuki, Raliul Moldovei Moinești s-a dovedit o etapă extrem de disputată în competiția monomarcă dedicată modelului Swift Sport.
Vineri, în prima zi a raliului, au fost programate șapte probe speciale, iar duelul pentru prima poziție s-a dat între Peter Kelemen și Radu Necula, care au câștigat fiecare câte trei probe speciale. Alex Ardelean și-a trecut și el numele pe lista câștigătorilor de probă specială, după succesul de pe pista de karting din Bacău, locul desfășurării super specialei de vineri.
Szabo Csongor, liderul Cupei Suzuki înaintea acestei etape, a ales greșit setările și a ieșit din lupta pentru victorie după primele probe. “Este un raliu pe care vreau să-l uit cât mai repede. Vineri am avut mici probleme de set-up pe care le-am remediat și când am considerat că totul funcționează a venit greșeala de pe super specială. Astfel, sâmbătă am încercat să mai salvăm ceva, dar după prima probă a zilei, imediat după sosire, s-a rupt un pivot și am abandonat. Pentru noi, urmează acum etapa de la Cluj, unde vom ataca la maximum și unde sper să recuperăm punctele pierdute aici”, a spus Szabo Csongor, după abandonul din Raliul Moldovei Moinești.
În ziua a doua, Alex Ardelean și Horațiu Baltador au fost într-o formă excelentă și au reușit să câștige șapte din cele opt probe speciale, ceea ce le-a adus în final clasarea pe poziția a doua în Cupa Suzuki. “După ce în prima zi ne-am acomodat cu blocantul și am înțeles că e un alt mod de a pilota, sâmbătă am crescut ritmul și acest lucru s-a văzut și pe probe. Sunt fericit că am terminat pe podium în Cupa Suzuki și la clasa 9, și că am adus puncte importante pentru Sibiu Racing Team în clasamentul pe echipe”, a spus Alex Ardelean.
Peter Kelemen și Gyula Molnar nu au mai reușit să mențină același ritm ca în prima zi și au terminat etapa a cincea a sezonului pe poziția a treia în Cupa Suzuki. “După o primă zi în care am avut un ritm bun, am făcut o pană, dar și multe greșeli de pilotaj care ne-au costat timp prețios. Rămânem de aici cu evoluția bună din prima zi și sper să ne revenim în etapa de la Cluj”, a spus Peter Kelemen.
Cu o evoluție constantă și o victorie pe ultima probă a raliului, Radu Necula și Adrian Temeș și-au trecut în cont a doua victorie în Cupa Suzuki din acest sezon. “A fost o luptă strânsă pentru victorie până la final. M-am simțit bine pe probele de aici și sunt fericit că am revenit pe prima poziție în clasamentul Cupei. Urmează etapa de la Cluj acum și sper să ne consolidăm avantajul acolo”, a spus pilotul Bella Casa.
După Raliul Moldovei Moinești, Radu Necula este lider în Cupa Suzuki cu un total de 125 de puncte, fiind urmat de Szabo Csongor (115 p), Peter Kelemen (113 p), Alex Ardelean (104 p), Calin Bucur (25 p), Andrei Museteanu (22 p), Cristi Rus (20 p), Andrei Stan (20 p), Gabriel Ene (18 p) și Ioan Zarug (10 p).
Comentarii