Renault dezvăluie numele noului său SUV-AUSTRAL

14 decembrie 2021, 9:43

Provenit din latinescul „australis”, AUSTRAL este un cuvânt care rezonează în multe limbi europene, inclusiv franceza, aspect important pentru un brand mândru de rădăcinile sale.

Sylvia Dos Santos, Manager Strategy Naming Model în cadrul Departamentului de Marketing Global Renault, explică: „AUSTRAL evocă vitalitatea și căldura emisferei sudice. Este un nume care invită la călătorie și este perfect pentru un SUV. Fonetica sa este armonioasă, echilibrată și ușor de pronunțat de oricine, pentru că ne dorim să fie internațional”.

AUSTRAL este noua ofertă a mărcii Renault în categoria SUV-urilor compacte, oferind noi tehnologii conectate și plăcerea de a conduce responsabil. AUSTRAL poate transporta confortabil până la 5 pasageri și are o lungime de 4,51 m.

Cu AUSTRAL, Renault își continuă ofensiva pentru a recâștiga segmentul C, ofensivă care a debutat cu lansarea Arkana și, în curând, cu Noul Mégane E-TECH Electric.

AUSTRAL va înlocui Kadjar în gama Renault și va fi dezvăluit publicului larg în primăvara anului 2022.

Consultați povestea „A fost odată o mașină numită AUSTRAL”, pentru a descoperi secretele din spatele strategiei Renault de a-și denumi modelele.

Sursă Groupe Renault România

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!