Analiza detaliată a autovehiculelor înmatriculate în 2022

17 ianuarie 2023, 9:10

În acest articol vă oferim o analiză detaliată a înmatriculărilor de vehicule pe tot anul 2022. Observăm ca autoturismele electrice sunt în creștere cu 49%, în timp ce vehiculele comerciale ușoare + minibuse, sunt în scădere cu  aproape 15%, iar vehiculele comerciale grele + bus cresc cu 17,3%.

În luna decembrie 2022 avem o creștere de 2,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similara a anului 2021.  În situația în care ne raportăm la anii anteriori, aceasta lună este în scădere cu 20,7% față de perioada similară din anul 2020 şi cu 6,0% faţă de decembrie 2019.

Pe piața națională, într-un top 10 mărci cele mai bine vândute, din categoria autoturisme + autovehicule comerciale, situația este în felul următor:Dacia, Ford, Renault, Toyota, Hyundai, Volkswagen, Skoda, Mercedes Benz, Peugeot  și BMW.

Autoturismele reprezintă aproximativ 84% din total și au înregistrat în luna decembrie 2022, cu 4,7% mai mult decât în luna decembrie 2021.

În anul 2022, observăm o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele față de 2021, după cum urmează: Clasa A (+58,0%), Clasa B (-2,5%), Clasa C (+1,8%), Clasa D (+9,2%), Clasa E (+2,0%), Clasa F (+13,8%), SUV (+8,9%), MPV (-5,4%) și Clasa Sport (+10,7%).

Segmentul SUV este pe prima poziție, fiind în creștere cu 0,8% față de 2021, urmat de Clasa C, în scădere cu 1,3% și Clasa B, în scădere cu 1,8% față de cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

In funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate în 2022, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,2% față de 2021, ajungând la o pondere de 64,5%. In ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 5,0% față de 2021 și dețin o cotă de 13,8% din total.

Pe de altă parte, autoturismele electrice (100% și hibride plugin), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină în  2022, o cotă de piață de 21,7%, care depăşeşte cu 7,9% deţinută de motoarele diesel.

În 2022 achizițiile de autoturisme în general, cele “verzi” au crescut cu 49,0% comparativ cu perioda similară a anului 2021. In acest context, este de remarcat creșterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+83,6%) şi a celor plug-in hybrid (+32,4%).
Cu atât mai mult, în primele 12 luni din anul 2022, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, model lansat în 2021, cu o creștere de 122,6% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3, cu o creștere de 248,2% față de 2021, Volkswagen e-UP! în creștere cu 18,2%, Hyundai Kona în scădere cu 4,9% și Renault Zoe în scădere de 22,5% față de cele 12 luni ale anului trecut.
In ceea ce privește autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga +24,1%, urmată de Hyundai Tucson  +18,3%, Renault Captur în scădere de 8,2%, Mercedes Benz  în creștere cu 36,7% și Mercedes Benz GLC în scădere cu 8,0%.
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota
Corolla în creștere cu 12,3% față de 2021, urmată de Toyota C-HR în scădere 5,5%, apoi Toyota RAV4 în creștere cu 5,4%.
In ceea ce privește tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme în 2022,  persoanele juridice acoperă un procent de 59,0%, iar diferenta de 41,0% le revine persoanelor fizice.

La autovehicule comerciale ușoare, în luna decembrie 2022 a fost înregistrată o scădere de 8,6% față de luna decembrie 2021. În 2022, se remarcă o scădere de 14,9%, care ne arată o evoluție opusă faţă de cea a autoturismelor (+6,8%).
In acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt pe o pantă negativă în raport cu perioada similară a anului trecut.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!