Autonet Mobility Show revine pe 6 mai 2023

27 aprilie 2023, 11:19

Autonet Mobility Show revine și în 2023, iar porțile sale vor fi deschise exclusiv pentru profesioniștii auto din România! Așa că vă invităm să aflați toate noutățile din domeniul nostru de la marii producători globali de sisteme și componente pentru vehicule, dar și să vă bucurați de atracțiile culinare și posibilitățile de distracţie și relaxare, toate într-o locaţie specială.

Cel mai nou Centru de Distribuţie Autonet, de lângă Turda, va găzdui evenimentul din 6 mai! Complexul logistic este o atracție în sine, fiind unul dintre cele mai moderne depozite din țară, chiar și din regiune. Așa că, profitați de tururile ghidate organizate pentru participanți și vedeți la lucru sistemele de stocare high-tech, implementate pentru ca produsele pe care le comandați să ajungă la voi rapid și în cele mai bune condiții. Veţi putea observa la lucru cei 65 de roboți ai modulului AutoStore și cei șase roboți industriali mobili, și veți putea afla informații interesante despre modulele verticale Logimat și despre utilitatea celor 353 de metri de sistem conveior.

Inovaţiile din sectorul auto și cele mai noi produse vă vor fi prezentate chiar de cei care se ocupă de producerea și implementarea lor, cei mai importanți furnizori de piese și ansamble auto. Intraţi în contact direct cu aceștia la cele peste 100 de standuri expoziționale, puneţi întrebări și participaţi la concursuri cu premii oferite de expozanți. Nu ratați nici zona echipamentelor de service și testați utilajele și sculele expuse de producătorii de top din acest sector.

Grupul Autonet este și el reprezentat excelent și vă așteaptă cu conceptele de service pe care le administrează, atât pentru autoturisme, cât și pentru camioane, cu servicii pe care le oferă partenerilor săi, precum și cu unităţile sale de business, printre care se vor afla Vehicule Comerciale, Moto sau Diesel. Mai mult, la Autonet Mobility Show 2023 va fi lansat “Trofeul Experţilor”, o competiție europeană al cărei scop este găsirea celui mai bun specialist auto. Startul acestui concurs va avea loc în vara acestui an.

Odată ce aţi trecut pe la standuri și partea profesională a fost acoperită, e timpul pentru distracție. Trei concerte electrizante vor fi soudtrack-ul evenimentului, iar atmosfera va deveni din ce în ce mai fierbinte.
Spectacolul va fi deschis de trupa The Colours, alături de care veți putea fredona cele mai îndrăgite hituri, lansate de celebre și iubite trupe internaţionale. Apoi, ne pregătim să cântăm “Trumpet Lights” împreună cu AMI care pregătește un show special, care va include cele mai cunoscute melodii lansate de artista care a colaborat și cu B.U.G. Mafia, Killa Fonic sau Grasu XXL. Show-ul se încheie apoteotic, în ritmuri nebune de “hardcore moldovenesc”! Zdob și Zdub ne va umple de energie cu arhicunoscutele lor hituri și cu furtunoasa lor desfășurare scenică.
După tot caruselul emoțional prin care ne-au purtat artiștii, va fi momentul să ne liniștim și să ne bucurăm de câteva clipe de relaxare. Întâi, va fi nevoie să ne recăpătăm puterile și să mâncăm ceva bun de la Street Food Festival-ul pregătit pentru Autonet Mobility Show, unde ne așteaptă un meniu variat, pregătit să satisfacă chiar și cele mai pretențioase papile. În cadrul evenimentului, va fi lansată și berea artizanală, special preparată pentru partenerii Autonet Import, așa că vă invităm să o gustați și să ne spuneţi părerea despre ea.
Tradiționalele colțuri tematice sunt gata să ofere o experiență plăcută pentru întreaga familie. Copiii se pot juca și învăța la colțul lor dedicat. Doamnele pot pleca de la Autonet Mobility Show cu o coafură si make-up moderne, realizate de profesioniști în domeniu. lar apoi, toată familia poate “poza” pentru o caricatură realizată de artiști adevărați. Chiar și amatorii de senzații tari vor avea o surpriză, având ocazia să își încerce îndemânarea pe peretele mobil de escaladă.
Așadar, indiferent dacă partea profesională contează cel mai mult pentru voi, sau dacă doriți o sâmbătă în care să vă distraţi alături de colegi, ori o zi de weekend relaxantă, împreună cu familia, Autonet Mobility Show 2023 este locul unde trebuie să fiți. Veniţi alături de noi să continuăm o tradiție începută în 2012 și să ne bucurăm împreună de sărbătoarea specialiștilor auto din România.

Vă aşteptăm la Autonet Mobility Show!

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!