Unde se regăsesc normele de poluare în CIV

9 august 2023, 11:57

În contextul dezbaterilor din spațiul public, referitoare la posibilitatea introducerii unor taxe pentru circulația pe anumite sectoare de drum din Capitală în funcție de emisiile poluante, Registrul Auto Român face precizări cu privire la modul în care puteți identifica norma de poluare a vehiculului dumneavoastră.

Având în vedere că există mai multe tipuri de cărți de identitate (CIV), vom explica diferitele situații care pot apărea.

Pe CIV de tip nou, norma de poluare poate fi identificată în două locuri:
– la punctul 6 – Număr national de registru – în șirul de caractere, ultimele două reprezintă norma Euro;
– la punctul 17 – Cod național de emisii – aici se regăsesc doar caracterele care indică norma Euro.

Pe CIV de tip vechi, norma de poluare poate fi identificată la punctul 5 – Numărul de omologare – ultimele două caractere din șir reprezintă norma Euro.
Interpretarea caracterelor consemnate în CIV se face în felul următor:
Euro 6 – E6, R6, T6;
Euro 5 – E5, R5, RE, T5, H5;
Euro 4 – E4, R4, K4, T4, H4;
Euro 3 – E3, R3, K2, T3, H3;
Euro 2 – E2, R2, K1, T2, H2, X1, X2, X3, X4, X5, X6, Y1, Y2, Y3, D3;
Euro 1 – E1, R1, T1, H1;
Non-euro – orice alte combinații de două caractere alfanumerice reprezintă norma non euro.

În fotografiile alăturate vă prezentăm mai multe tipuri de cărți de identitate ale vehiculului, emise de-a lungul timpului de Registrul Auto Român, fiind evidențiat locul în care se regăsesc informațiile despre norma de poluare.

Sursă Registrul Auto Român

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!