Federal-Mogul Motorparts standardizează cataloagele din gama „Engine Expertise” pentru piesele de motor Nüral și Glyco, făcându-le mai consistente şi ușor de parcurs

21 decembrie 2016, 7:54

Federal-Mogul Motorparts, o divizie a Federal-Mogul Holdings Corporation (NASDAQ: FDML), a anunțat lansarea a două noi cataloage în cadrul programului său „Engine Expertise”. Ambele cataloage, cel de componente de cilindru Nüral și cel de cuzineți Glyco, beneficiază de un aspect consistent, specific Federal-Mogul, și de o acoperire cu 30% mai bună a tipurilor de motor indexate de TecDoc comparativ cu versiunea anterioară.

Actualizarea aliniază designul cataloagelor noastre, Nüral și Glyco, la calitatea produselor din gama „Engine Expertise” și demonstrează, de asemenea, extinderea rapidă a acestei game de componente cheie”, explică Mark Whitehead, Director de Produs Divizia piese de motor, EMEA, Federal-Mogul Motorparts. „Actualizarea în termeni de design a catalogului și extinderea gamei este dovada angajamentului Federal-Mogul de a oferi mai mult decât o acoperire de top a pieței – ne dedicăm eforturile pentru a oferi o infrastructură vastă care să sprijine service-urile auto.”

nuralCatalogul componentelor de cilindru Nüral, CATNU1601, înlocuiește versiunea anterioară, CATNU1201. Acesta conține acum 88 de secțiuni de producători și include peste 3.000 de coduri de piese de schimb, ceea ce acoperă mai mult de 6.800 de vehicule ușoare și comerciale indexate de TecDoc. Designul curat și ușor de parcurs aduce un model  simplificat de structurare a datelor în secțiunea vehicule ușoare, ceea ce reduce ambiguitatea și asigură o mai mare acuratețe în căutarea pieselor de schimb, ușurând munca tehnicienilor de a căuta piesa de schimb potrivită, prompt și eficient. Catalogul include, de asemenea, peste 350 de coduri noi de piese de schimb, compatibile cu peste 2300 de tipuri de motoare.

glycoCATGY1601 înlocuiește versiunea existentă, CATGY1201, a catalogului de cuzineți Glyco. Acesta asigură o acoperire de top a pieței de vehicule ușoare și comerciale, incluzând  13.000 de referinţe către tipuri de motoare, 110.000 de referinţe de la piese de schimb către modelul de motor corespondent și 390.000 de referinţe de la piese de schimb către modelul vehiculului potrivit. Informația extinsă este acum prezentată prin intermediul unor ilustrații noi și îmbunătățite, pentru a ajuta la identificarea ușoară a pieselor, suplimentate de elemente noi de grafică standardizate care ajută la parcurgerea catalogului.

Gama completă de cataloage Engine Expertise, incluzând şi catalogul de segmenţi de piston Goetze și noul catalog de cămăşi cilindru, este disponibilă atât în format electronic, cât și pentru descărcare la www.fmecat.eu sau poate fi solicitată, odată cu plasarea unei noi comenzi, la echipa de asistență clienți a Federal-Mogul Motorparts.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!