Pirelli este Partener Oficial al ediției 2024 a F1® in Schools Italy, o întrecere multidisciplinară unde echipe de studenți lucrează împreună pentru a realiza în miniatură mașini de F1 propulsate cu aer comprimat. Seria italiană, ajunsă acum în cel de-al doilea an, face parte din campionatul F1 in Schools, o inițiativă sprijinită de F1 care implică școli din 60 de țări din întreaga lume și peste un milion de studenți, cu scopul de a permite băieților și fetelor să-și îmbogățească cunoștințele pe subiectele STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) și să-i aducă mai aproape de lumea Formulei 1 din punct de vedere tehnic, stimulându-le astfel interesul pentru o posibilă carieră în motorsport.
Toate modelele de mașini, proiectate de către studenți cu ajutorul sistemelor CAD și fabricate cu ajutorul tehnologiei CNC și a imprimantelor 3D, au anvelope „standard”, marca Pirelli. Flancul este personalizat cu o reproducție grafică a pneurilor Pirelli P Zero utilizate de către mașinile reale F1 pe circuit.
La fel ca în viața reală, aerodinamica modelelor este mai întâi testată virtual cu ajutorul unui soft pentru dinamica fluidelor, apoi într-un tunel aerodynamic plin de fum. Testul decisiv îl reprezintă lansarea modelelor, echipate cu cartușe de aer comprimat, pe o pistă în linie dreaptă, lungă de 24 de metri, cu scopul de a se determina care este cel mai rapid model.
Pirelli a organizat o serie de seminarii online de care studenții vor putea beneficia în săptămânile următoare pentru a putea înțelege mai bine cum funcționează pneurile în Formula 1 și ce date utilizează inginerii companiei din Milano pentru a dezvolta pneurile pentru cel mai prestigios campionat din lume.
Mario Isola, Pirelli Head of Motorsport:
„De ani buni, Pirelli este un susținător entuziast al proiectelor menite să informeze tinerele generații despre oportunitățile pe care le oferă motorsportul. De-a lungul campionatului, inginerii noștri de pistă se întâlnesc cu grupuri de studenți care sunt interesați în a învăța mai multe despre anumite subiecte STEM și, de asemenea, cu cei care iau în considerare o carieră în motorsport. Ascultând experiențele membrilor echipei noastre, sperăm că aceștia vor fi inspirați pentru ceea ce ar putea fi viitorul lor profesional, într-un mediu stimulant și extrem de competitiv ce îi poate recompensa incredibil.”
F1 in Schools Italy, creat în urma colaborării dintre Innovation Farm și Dallara, intră azi într-o nouă fază. Echipele participante, formate din maxim 6 studenți, vor trece printr-o rundă de calificare la finalul lunii februarie, după care o listă scurtă de posibile finaliste naționale va fi decisă. Primele două grupe vor reprezenta țara noastră la World Finals, la sfârșitul anului 2025.
Comentarii