Philips Automotive Lighting recomandă folosirea farurilor cu xenon pentru o siguranță crescută pe drumurile publice

7 iunie 2017, 11:18

Numeroase vehicule sunt echipate cu faruri xenon, indiferent de vârstă, model sau valoare. Farurile xenon pot fi însă, la rândul lor, foarte diferite, din punct de vedere al soluției tehnice, al tipului de fascicul luminos sau arhitecturii reflexiei.

 

Ce este, din punct de vedere tehnic, un far cu xenon? În primul rând, contrar opiniei generale, nu este un simplu bec. Este un bec ce are în interior un element străbătut de curent electric. Arată ca un bec convențional, dar are o structură complet diferită. În interiorul becului se află un gaz nobil – xenonul – care generează, la tensiuni înalte generate între 2 electrozi, o lumină foarte puternică. Este necesară o tensiune de aproximativ 25.000 volți.

D1S, D2S sau D2R?

Pentru a echipa vehiculul cu farul xenon potrivit, este necesar cunoașterea diferitelor tipuri existente. Fiecare are o denumire proprie, fiind diferită ce celelalte prin structură și destinație. Litera ”D” din denumire reprezintă convenția pentru farul cu xenon. Următorul simbol, o cifră, indică dacă farul are integrat un ignitor (balast) pentru generarea unei tensiuni ridicate. Cifrele impare indică faptul că farul dispune de ignitor (de exemplu D1, D3, D5), iar cifrele pare că acesta lipsește (precum D2, D4). Ultimul simbol indică tipul farului. „S” înseamnă proiector, iar „R” reflector.

Proiector sau reflector?

Farurile cu xenon pot fi de două tipuri: proiector sau reflector. Becul de tip D2R este deci conceput pentru un far de tip reflector. Acest tip de reflector poate fi echipat cu o fantă având ca rol evitarea fenomenului de orbire a participanților la trafic de pe sensul opus de circulație, dar și pentru un fascicul luminos mai larg. Forma reflectorului este dată de un computer de înaltă precizie, care definește cât mai exact limita umbrei luminoase datorată intensității mari a luminii xenonului.

D1S sau D2S sunt destinate farurilor tip proiector. Acest tip de faruri definește și mai precis limita umbrei luminoase. În acest caz, reflectorul se află în interiorul proiectorului. Fasciculul reflectat de reflector este direcționat de lentile spre un punct exact definit, iluminând câmpul vizual din fața vehiculului. Potrivit legislației, astfel de faruri trebuie să fie echipate cu un sistem de autoreglare, astfel încât un proiector dispune de un motor ce adaptează nivelul proiecției pentru ca acesta să rămână constant. Informațiile necesare pentru reglarea acestui nivel – cum ar fi în cazul unui vehicul încărcat cu bagaje – sunt transmise de diferiți senzori instalați, spre exemplu, în barele de protecție ale vehiculului.

Diferența dintre farurile xenon și bi-xenon

Un bec xenon are nevoie de câteva secunde pentru a atinge punctul de maximă intensitate și este foarte sensibil la aprinderi și stingeri frecvente. Poat fi deci utilizat doar pentru faza scurtă. Pentru faza lungă, atât farurile de tip proiector cât și cele reflector dispun de un bec suplimentar cu halogen. Pentru a rezolva această problemă, producătorii au dezvoltat farurile bi-xenon, în care becul responsabil de faza lungă este în permanență pornit, dar fasciculul său este acoperit. Acestea au, de asemenea, un design diferit față de cele standard cu xenon. Ele constau în două becuri, dintre care unul este acoperit direct în interiorul farului sau - într-o altă formă – are o deschidere în interiorul proiectorului. Această protecție a fazei lungi este acționată mecanic sau electro-mecanic. La semnalul șoferului, protecția este ridicată și faza lungă luminează complet drumul.

Indiferent de tipul farului cu xenon al vehiculului, exista două principii comune: în primul rând, becurile cu xenon se înlocuiesc în pereche, câte două, pentru a menține nivelul de iluminare în parametri optimi; în al doilea rând, trebuie utilizate numai produse originale, de renume, în caz contrar existând mari riscuri de a afecta sistemul electric al vehiculului, alături de costuri de utilizare mai ridicate pe termen lung.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!