Ford România anunță astăzi finalizarea unei investiții de 100.000 de dolari la Spitalul Județean de Urgență Craiova, susținută de Ford Motor Company Fund – latura filantropică a companiei. Investiția a fost realizată cu sprijinul partenerului său internațional GlobalGiving și al Asociației non-profit Rotary Craiova Probitas.
Procesul de dotare s-a desfășurat în perioada ianuarie-mai a acestui an și a inclus achiziția a peste 200 de paturi, înlocuind paturile spitalului, vechi de peste 49 de ani. Acestea au fost montate în departamentele de Urgență, Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică și Reparatorie, Pediatrie, Medicină Internă, Medicina Muncii, Gastroenterologie, Oncologie.
„Această investiție este o dovadă a angajamentului Ford de a îmbunătăți viața comunității din Craiova și din întreaga regiune Oltenia. Sănătatea este unul dintre cei mai importanți piloni ai activității Ford Fund. Există încă multe lucruri de făcut și sper că investiția noastră va inspira și alți membri ai comunității de afaceri să contribuie financiar la bunul mers al comunității în care ne desfășurăm cu toții activitatea”, a declarat Ian Pearson, președintele Ford România și directorul fabricii Ford Craiova.
Cele 200 de paturi achiziționate prin intermediul acestei investiții se adaugă altor 50 de paturi achiziționate de spital în ultimii 2 ani, tot cu sprijinul Ford Motor Company Fund.
În cadrul proiectului a fost achizitionat și un gastroscop, echipament medical de importanță vitală pentru a trata urgențele cu hemoragii digestive. Înaintea acestei investiții, spitalul folosea echipamente din dotarea Departamentului de Cercetare al Universității de Medicină.
De asemenea, Ford Fund a contribuit și la dotarea Triajului și a Unitatății de Primiri Urgențe cu tărgi, mobilier medical și paturi, ce vor contribui la îmbunătățirea actului medical și la creșterea confortului pacienților.
„Pentru noi, parteneriatul cu Ford Mortor Company Fund reprezintă temelia unui viitor mai bun pentru comunitatea din toată Oltenia, iar proiectele pe care le-am implementat sunt dovada a ceea ce putem realiza împreună. Investiția de la Spitalul Județean de Urgență Craiova reușește să răspundă unei nevoi, exprimată în decursul anilor, atât de pacienți, cât și de medici: aceea de a alinia condițiile din spitalele de stat din România, celor din Occident. Alături de echipamentul medical donat până acum spitalului de către Ford Fund, aceste acțiuni recente sunt menite să ajute mii de pacienți. Suntem onorați că am realizat proiecte de o asemenea amploare și sperăm că vom răspunde pe viitor, împreună, și altor nevoi ale comunității în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat dr. Adrian Camen, coordonatorul investiției din partea Asociației Rotary Craiova Probitas.
Luna trecută, în urma unei alte finanțări realizate de Ford Fund, voluntari din cadrul fabricii Ford Craiova au lucrat la reamenajarea și semnalizarea corespunzătoare a heliportului ce deservește spitalului, contribuind astfel la un transport medical sigur pentru pacienții cu nevoi critice.
În ultimii ani, Ford Fund a investit în Spitalul Județean de Urgență Craiova peste 160.000 de dolari pentru modernizarea și echiparea mai multor secții ale spitalului.
„Investiția realizată cu sprijinul Asociației Rotary Craiova Probitas și finanțată de Ford Motor Company Fund, prin intermediul partenerului său international Global Giving, a avut scopul de a îmbunătăți calitatea condițiilor de spitalizare a pacienților Spitalului Județean de Urgență Craiova reprezintă un reper important în activitatea unității noastre medicale. Aceasta vine în sprijinul eforturilor pe care spitalul le depune pentru a oferi servicii medicale de calitate și are un impact extraordinar atât pentru pacienți, care se bucură de un confort sporit, important în perioada de recuperare cât și pentru personalul medical care își desfășoară activitatea în condiții mult mai bune”, a declarat Dr. Georgescu Eugen, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Activitățile recente ale Ford Motor Company Fund în România includ finanțarea a 6 noi proiecte de antreprenoriat social, în cadrul Centrului de Resurse și Angajament al Ford din Craiova și amenajarea spațiului de joacă a două grădinițe din Craiova (Grădinița nr. 5 „Îngerașii” și Grădinița nr. 33 Făcăi). De asemenea, în cursul lunii iunie, Ford România, împreună cu partenerul său, Napoca Rally Academy, desfășoară cursurile gratuite de conducere defensivă Ford Driving Skills for Life în Pitești, București și Timișoara. DSFL este mult premiatul program gratuit de conducere defensivă al Ford, la care participă anual peste 1000 de tineri șoferi din România și peste 2500 de elevi în cadrul sesiunilor desfășurate în licee.
Aflați mai multe despre proiectele desfășurate de Ford Motor Company Fund accesând link-ul: www.fordfund.org
Comentarii