Continental câștigă prima comandă pentru un computer cu putere de calcul ridicată, în sectorul vehiculelor comerciale

24 mai 2021, 8:57

  • Continental furnizează acum unități telematice cu computere performante pentru vehicule comerciale
  • Calculatorul cu putere de calcul ridicată creează fundamentul pentru funcții și servicii și mai inovatoare
  • Cu această comandă, Continental își consolidează poziția de lider în acest segment

Pentru prima dată, Continental a câștigat o comandă în sectorul vehiculelor comerciale cu unități telematice care includ computere cu o putere de calcul ridicată. Astfel, compania de tehnologie oferă acum și o soluție care poate gestiona cerințele tot mai mari de conectivitate și complexitate pentru vehicule comerciale. Continental își va folosi cunoștințele sale telematice considerabile - deja dovedite în sectorul autoturismelor - pentru a finaliza această comandă de la un producător european important de vehicule comerciale. Continental este unul dintre pionierii pe segmentul de piață încă tânăr al computerelor cu putere de calcul ridicată. Anul trecut, compania a fost primul furnizor care a integrat un computer cu putere ridcată de calcul cu software în producția de serie. Computerul conectează arhitectura electronică, controlează fluxurile de date și permite actualizări over-the-air pentru VW.

„Continental a recunoscut potențialul computerelor cu o putere ridicată de calcul într-un stadiu incipient și și-a folosit know-how-ul în domeniul electronicii vehiculelor, care a crescut de-a lungul anilor, pentru a crea o bază pentru aplicații inovatoare - acum și pentru sectorul vehiculelor comerciale”, spune Gilles Mabire, directorul departamentului Commercial Vehicles and Services din cadrul Continental.

 

Succesul acestui proiect revine și echipei din cadrul departamentului Commercial Vehicles and Services din Timișoara, care a avut o contribuție însemnată, lucrând în echipe internaționale pentru finalizarea acestei prime comenzi.

Prin utilizarea computerelor cu o putere ridicată de calcul, Continental abordează varietatea tot mai mare de funcții și complexitate în conectivitatea vehiculelor comerciale. În soluția pentru camioane, compania combină unitatea telematică cu un computer performant, permițând implementarea unui număr mare de funcții suplimentare și aplicații diferite.

În special în industria transporturilor bazată pe eficiență, aceasta atrage după sine o competitivitate crescută în ceea ce privește aplicații relevante, de la digitalizarea lanțului logistic și diagnosticarea de la distanță până la securizarea actualizărilor de software over-the-air. Soluția Continental poate gestiona fluxurile mari de date generate în vehicul mult mai bine decât computerele convenționale. Drept urmare, nu numai că determină oportunități pentru funcții și servicii și mai inovatoare, dar asigură și un grad ridicat de flexibilitate pentru client.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 37,7 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 235.000 de angajați în 58 de țări și piețe. În 2021, compania aniversează 150 de ani de la înființare.

În perioada 1999-2020, Continental a investit circa 2 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele 5 arii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Compania este partener într-un joint-venture în Iași şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea la finalul anului 2020 peste 20.100 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!