Dispozitive utile pentru mașină despre care poate nu știai

17 iunie 2022, 10:59

Există o multitudine de dispozitive și accesorii cunoscute, care pot facilita experiența în orice călătorie. Însă există și dispozitive mai puțin populare, dar care oferă în schimb mai multe avantaje, care vă pot scăpa de amenzi nedorite și de alte neplăceri imprevizibile.

Cele mai bune accesorii auto

Automobilele demult nu mai sunt simple mijloace de transport, acestea pot fi numite de către unii chiar a doua casă. Așa cum, amenajezi odăile cu aparatele necesare, care facilitează munca zilnică, așa puteți face și în automobilul vostru preferat.

Dispozitivele auto sunt realizate cu scopul de a îmbunătăți experiența la volan. În special, dispozitivele precum camere video auto, cel mai bun GPS auto și mai puțin cunoscute: stații radio auto, aeroterma, detectorul de radar, modulator FM, invertor auto sunt potrivite în călătoriile lungi cu mașina, ajutându-vă să evitați posibilele neplăceri și să vă simțiți confortabil în timpul deplasării.

Stație radio auto

O stație radio auto pare la prima vedere un dispozitiv de modă veche, însă aceasta poate fi folositoare mai ales în cele mai lungi și necunoscute curse. Motivul principal pentru care șoferii încă utilizează acest dispozitiv clasic constă în faptul că aceștia pot afla în timp real despre situația în trafic: accidente, lucrări, prezența radarelor. Acestea sunt utilizate, în special, de către lucrători ale centrelor comerciale, servicii de pază sau șoferi de curse lungi pentru a comunica rapid, eficient și în timp real.

Aerotermă

Una dintre cele mai neplăcute situații cu care se pot întâlni șoferii sunt geamurile înghețate iarna, în timp ce aceștia se grăbesc la muncă. Astfel, există aeroterme auto, care sunt dispozitive portabile, ajută eficient la o dezghețare mai rapidă, fără riscul de a sparge geamul frontal. Acestea se pot conecta fie la brichetă, priză sau la acumulator. Poți alege între o aerotermă auto de 12V și 24V, în dependență de gabaritul mașinii. Aerotermele cu rezistență ceramică sunt considerate mult mai fiabile și mai rezistente.

Detector radar

Amenzile stabilite pentru nerespectarea vitezei pot fi destul de usturătoare. Potrivit unor studii, aproximativ unul din cinci șoferi primesc o amendă de viteză, însă investind într-un detector de radar puteți fi unul dintre cei patru șoferi care nu încalcă limitele de viteză și nu se trezesc cu amenzi.

Radarul este o modalitate de bază pentru a determina cât de departe este un obiect și cât de repede se mișcă. Majoritatea detectoarelor de radar vor detecta atât radarele poliției, cât și pistoalele cu laser. Cele mai importante caracteristici pe care să le urmăriți într-un radar bun sunt raza și câmpul de detectare. Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât mai devreme vei fi anunțat despre o potențială capcană de viteză.

Invertor auto

Un invertor auto bun este perfect mai ales în timpul călătoriilor lungi, când mergeți în camping sau zone de agrement îndepărtate și nu aveți acces la prize încărcate cu energie electrică. Cu ajutorul invertorului auto puteți încărca aproape orice dispozitiv de la telefoane, tablete, până la laptopuri, televizoare sau routere portabile.

Pentru a funcționa, invertorul trebuie să fie conectat cumva la bateria mașinii. Printre principalele modalități de conectare se numără: spațiul pentru brichetă, priza de accesorii 12V și chiar direct de la baterie. Este important să evitați încărcarea sistemului și să vă folosiți de invertor doar când mașina funcționează, pentru a evita epuizarea rapidă a bateriei.

Modulator FM

Adevărații melomani vor aprecia modulatorul FM, care permite conectarea unui dispozitiv auxiliar (smartphone, iPad) prin canalele radio ale mașinii. Acestea pot fi cu fir sau fără fir. Modelul fără fir conectează dispozitiv de ascultare direct orificiul pentru brichetă, iar cel cu fir este conectat direct la antena mașinii, care oferă o conexiune solidă.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!