Continental Sibiu - 20 de ani de realizări, creștere continuă și implicare în comunitate

11 iulie 2024, 12:04

  • Continental împlinește anul acesta 20 de ani de activitate în Sibiu
  • Compania construiește un al 7-lea modul de producție cu o investiție planificată de peste 45 de milioane de euro
  • "20 de Ani, 20 de Fapte Bune" - sprijinul pentru comunitatea locală continuă

Continental sărbătorește anul acesta cea de-a 20-a aniversare la Sibiu. De la 1 la 70 de linii de producție, de la 500 de mii la un volum de producție de peste 40 de milioane de unități electronice de control pe an și 1 miliard de euro vânzări, de la 1 la 3 clădiri de cercetare și dezvoltare, sunt doar câteva dintre reperele cheie evidențiate în evenimentul aniversar care a avut loc azi la sediul Continental Sibiu în prezența autorităților locale,  partenerilor de afaceri, instituților de învățământ, precum și a liderilor globali și locali ai Continental.

"De-a lungul acestei călătorii de 2 decenii, #PeopleOfContinentalSibiu, dar și partenerii noștri, au contribuit la creșterea continuă a echipei noastre, la extinderea activității, la consolidarea competențelor și la construirea încrederii necesare pentru a crește și pe viitor. Aniversarea noastră de 20 de ani în 2024 ne întărește viziunea de a face și de a păstra Continental Sibiu – locul în care să fii - pentru oameni, afaceri și comunitate - acum și în viitor”, declară Sonok Rivetto, Director General al Continental Sibiu.

Investiții noi

Astăzi, compania a marcat oficial începerea lucrărilor la noul modul de producție – cel de-al 7-lea, cu o investiție planificată de peste 45 de milioane de euro. O parte din investiție va fi acoperită din fonduri de stat alocate pentru stimularea investițiilor cu impact major în economia românească.

Modulul 7 va  avea o suprafață de peste 15000 m². Din această suprafață, 6500 m² sunt alocați zonei de producție, iar restul este aferent zonei de logistică, zonei de birouri, precum și a altor spații adiționale, toate dotate cu echipamentele necesare. Extinderea vine și cu un nou corp pentru cantina locației. Finalizarea noului modul de producție este planificată pentru sfârșitul anului viitor. Începerea producției, în primăvara anului 2026.

În cadrul noului modul, ingineri, tehnicieni și operatori, vor lucra împreună la producția de sisteme inteligente de conducere autonomă, sisteme de conectivitate și alte soluții de mobilitate pentru clienți automotive cheie din întreaga lume, totul într-o fabrică modernă, cu tehnologii de ultimă oră și procese smart ale industriei 4.0.

Un oraș pentru oraș - 20 de ani, 20 de fapte bune

Parteneriatele cu mediul educațional și formarea talentelor au un rol esențial la Continental Sibiu. În ceea ce privește universitățile, compania este implicată activ în parteneriatele strategice cu Universitatea “Lucian Blaga“ din Sibiu, Universitatea din Craiova, precum și în colaborări de impact cu universitățile din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia și Pitești. Totodată, cu peste 150 de elevi care învață în prezent în clasele Continental, în cadrul Liceului Tehnologic "Independența", al Colegiului Tehnic Energetic, al Liceului Tehnologic "Avram Iancu", Continental Sibiu continuă povestea de succes a învățământului dual din județ.

Mai mult, implicarea în comunitate a fost întotdeauna o prioritate pentru companie: "La Continental Sibiu, simțim de multe ori că suntem un oraș în oraș, dar și mai important pentru oraș, fiind prezenți la cele mai importante evenimente din oraș, susținând diverse proiecte de responsabilitate socială sau venind cu noi inițiative în această direcție. Cu ocazia aniversării a 20 de ani, lansăm și un program prin care încercăm să dăm înapoi comunității tot ceea ce am primit ca sprijin în ultimii ani. Programul de CSR se numește "20 de ani, 20 de fapte bune" și cuprinde 20 de inițiative sociale, de mediu, de sănătate sau culturale prin care susținem ONG-urile locale, instituțiile și întreaga comunitate din care facem parte", spune Lăcrămioara Dărăban, Head of Human Relations la Continental Sibiu.

Cariere de 20 ani

Alături de companie, există și mulți angajați care sărbătoresc 20 de ani de carieră la Continental Sibiu și care au făcut parte din parcursul locației încă de la început, cu pasiune, reziliență și dezvoltare continuă. Unul dintre ei este Laurențiu Țerbea, R&D Software Leader: "Pentru mine, începutul a însemnat intrarea într-o lume nouă, diferită de tot ce întâlnisem până atunci, atractivă prin tehnologiile pe care le-am descoperit, dar și prin cultura organizațională. Am crescut și am evoluat împreună cu compania. În 20 de ani, cariera mea a fost și este o adevărată călătorie, care m-a purtat prin diferite roluri, diverse responsabilități și experiențe memorabile, fiecare cu provocările sale. Cu toate acestea, cred că a fi lider și responsabilitatea de a "lucra cu oamenii" rămâne întotdeauna o provocare, dar în același timp e ceea ce mă motivează să merg mai departe", spune acesta.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!