- Peste 1.600 de studenți au urmat stagii de internship în cadrul companiei în anul universitar 2023-2024
- Compania se implică activ în consorțiile de învățământ dual superior din România
- Competiții studențești, dotări de laboratoare, precum și programe noi de studiu se numără printre formele de susținere a universităților
Continental, companie tehnologică, s-a implicat activ și în an acest an, și continuă să se implice, în susținerea dezvoltării mediului universitar din țară, prin diverse programe derulate în parteneriat cu mai multe instituții de învățământ superior din toate zonele. Direcția strategică pe care compania a prioritizat-o, de-a lungul anilor, a însemnat susținerea și contribuția la o curriculă adaptată nevoilor din industrie, o paletă largă de programe pentru studenți, implicarea alături de universități în programe europene și proiecte de cercetare și inovare, dotarea de laboratoare, sponsorizarea unor evenimente organizate de ligile studențești, precum competiții de tip hackaton, conferințe ș.a.
„Să fim alături de partenerii noștri din mediul universitar înseamnă să fim parte din comunitate și să ajutăm la dezvoltarea acesteia. Prin programe care îi determină pe studenți să deprindă abilități și competențe avansate în ceea ce privește mobilitatea viitorului, modelăm forța de muncă de mâine și creăm impact în societate. Aproximativ 200 de specialiști din sediile Continental România își dedică timp pentru a susține cursuri sau seminarii la facultăți – din acest an și în sistem dual, de a facilita activități de practică și mentorat în incinta companiei, cât și de a conlucra cu universitățile în proiecte ample de cercetare, inovare sau europene”, a spus Christian von Albrichsfeld, General Manager Continental Automotive Romania.
Continental Timișoara – parteneriat strategic cu mediul universitar
Continental Automotive, Continental Anvelope și ContiTech din Timișoara continuă parteneriatul strategic pe care îl au de aproape 25 ani cu principalele universități din capitala Banatului. Prin proiecte și activități comune, compania, împreună cu Universitatea Politehnica și Universitatea de Vest din Timișoara, și-a consolidat parteneriatul și contribuie atât la dezvoltarea mediului academic, cât și a celui economic și civil.
În anul universitar 2023 – 2024, peste 1000 de studenți au lucrat în cadrul unui program de internship plătit oferit de către sediile Continental din Timișoara; peste 60 de specialiști s-au implicat în adaptarea curriculei, predarea de cursuri și laboratoare; au fost organizate multe prezentări tehnice, vizite și tururi ale companiei; au fost donate echipamente pentru dotarea laboratoarelor și s-au sponsorizat proiecte, conferințe, concursuri studențești și competiții de tip hackaton; au fost continuate și demarate colaborări pentru proiecte europene și/ sau de cercetare și inovare – precum IPCEI etc.
Începând cu toamna acestui an, Continental Automotive și Continental Anvelope se implică activ și în programul pilot de învățământ dual superior din România. Această nouă formă de învățământ universitar a fost lansată la specializarea Robotică de la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara (UPT) și numără 31 de studenți admiși. Programul a început în acest an universitar, iar sediile Automotive și Anvelope sunt parteneri ai Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara. Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara, cu care Continental colaborează de peste 14 ani pentru clasele de învățământ profesional dual este și el membru al acestui consorțiu.
Proiectul inovator, pentru care a fost semnat un contract de finanțare de peste 20 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru construcția și dotarea unui centru de educație duală în Timișoara, își propune să îmbine pregătirea teoretică asigurată de către personalul didactic universitar cu formarea practică a studenților de către specialiștii firmelor partenere. Obiectivul acestui program este de a pregăti forță de muncă calificată aliniată la nevoile de pe piața forței de muncă și de a oferi un parcurs educațional dual complet.
Continental Sibiu susține universitățile partenere
Relația dintre Continental Sibiu și universități are mulți ani de proiecte și activități comune care, de-a lungul timpului, au dus la o dezvoltare durabilă atât a companiei, cât și a universităților. Aceste parteneriate strategice au fost consolidate constant și extinse treptat în majoritatea orașelor din România. În prezent, locația este implicată activ în parteneriatele strategice cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova, precum și în colaborări de impact cu universitățile din Alba Iulia, Târgu Mureș și Cluj Napoca.
Și în anul universitar 2023 – 2024 peste 300 de studenți au lucrat la Continental Sibiu, în cadrul unui program de internship plătit, cu program flexibil. Formarea studenților este, de asemenea, sprijinită de experții Continental care predau cursuri și laboratoare în universitățile partenere și de către ambasadori Continental care reprezintă compania în universități, contribuie la adaptarea curiculei universitare și organizează în mod activ activități pentru studenți, cum ar fi concursuri, prezentări tehnice, tururi ale companiei și multe altele.
Sponsorizările, renovările sălilor de curs, investițiile în echipamente și kit-uri, programele de burse universitare, proiectele de cercetare, sunt, de asemenea, o parte puternică a acestui parteneriat. În plus, Continental pune la dispoziția Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, încă din anul 2019, un spațiu în cadrul locației din Sibiu, o aulă de aproximativ 200 locuri și două laboratoare destinate cursurilor și seminarilor.
Cea mai importantă reușită a acestui an în domeniul învățământului universitar este aderarea Continental Sibiu ca partener principal al consorțiului educațional PRODUAL, inițiat de Universitatea „Lucian Blaga”. Consorțiul își propune să asigure educația și formarea profesională în sistem dual, acoperind toate categoriile de studii, de la școala profesională și liceu până la nivel de universitate, masterat și doctorat. Campusul care urmează să fie construit are o capacitate de 250 de studenți, iar investiția în construcție se ridică la o valoare totală de peste 25 de milioane de euro, și va fi susținut prin Fonduri de Stat PNRR.
Continental Iași – colaborări cu universitățile din zona Moldovei
Printre cele mai importante direcții de implicare ale sediului Continental din Iași se numără dezvoltarea disciplinei de studiu “Ingineria software specifică automobilelor” (ISSA) în parteneriat cu Facultatea de Automatică și Calculatoare și Facultatea de Informatică din Iași pe care peste 200 de studenți au ales să o studieze. Disciplina “Ingineria software specifică automobilelor” își propune să ofere o introducere în principii de conducere automată, sisteme avansate de asistență pentru șofer, să-i familiarizeze cu concepte de siguranță și securitate și să le prezinte produse din arii diverse precum: telematică, infotainment, unități pentru controlul ușilor / luminilor / trapelor etc. 11 specialiști din cadrul locației din nord-estul țării au susținut laboratoare în cadrul celor două facultăți pentru viitorii experți din industria automotive.
Pe lângă baza teoretică, studenții află direct de la specialiști care sunt activitățile pentru un anumit rol, ce competențe sunt necesare pentru dezvoltarea unui anumit tip de produs și înțeleg mai în detaliu produsele automotive.
În plus, la facultățile Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației și Automatică și Calculatoare, studenții pot opta pentru programe de masterat dedicate tehnologiilor din industria automotive.
La mijlocul acestui an, 77 de studenți au făcut parte din programul de practică de vară și peste 300 în cel de internship, în Continental Iași, iar peste 60 de angajați ai companiei s-au implicat în cadrul programului oferind mentorat tinerilor. Studenții se familiarizează astfel cu modul de lucru într-o companie, începând cu experiența unui proces de recrutare și selecție, până la implicarea în proiecte alături de echipă și evaluarea finală. Timp de două luni, studenții lucrează la proiecte practice, iar o parte dintre ei rămân să lucreze în companie.
De asemenea, Continental Iași a sponsorizat competiții organizate de facultăți sau de ligile de studenți precum concursul de Microcontrolere și Aplicații „Mihail Konteschweller”, Computers Contest for Students HARD & SOFT Suceava, Formula Student, competiții de tip hackaton, sesiuni de comunicări științifice studențești etc.
În perioada 1999 - 2023 Continental a investit peste 2.3 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2023, Continental avea peste 20.300 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.
Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2023 o cifră de afaceri de 41,4 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 200.000 de angajați în 56 de țări și piețe
Comentarii