Compozițiile Roz hipersoft și Portocaliu superhard completează gama
P zero hard devine bleu
Pirelli lansează noua gamă de pneuri 2018 pentru Formula 1 în Abu Dhabi, care vine cu două noi compoziții și culori anul viitor, precum și cu alte soluții constructive, compoziții și game de lucru în funcție de temperatură de-a lungul întregii game reînnoite. Acestea sunt principalele puncte din 2018:
Toate compozițiile sunt cu o treaptă mai soft decât în 2017, făcându-le cele mai rapide pneuri din istoria F1
- Nou pentru 2018 este un pneu care se situează sub ultrasoft: o compozție și mai moale numită P Zero Roz hipersoft, care este colorată în roz și este cel mai soft pneu de Formula 1 realizat vreodată de Pirelli. Această nouă compoziție va fi potrivită circuitelor unde este nevoie de aderență mecanică maximă, precum Monaco.
- Nou pentru 2018 este compoziția hard, care va fi colorată de acum înainte în bleu
- O altă noutate o reprezintă compoziția superhard, care rămâne de culoare portocalie ca simbol al celei mai dure compoziții disponibile în gamă.
- În total, vor fi șapte compoziții slick în gama P Zero, care împreună cu noul pneu intermediary Cinturato și cel de ploaie măresc gama 2018 la nouă pneuri Pirelli colorate.
- Compozițiile și construcțiile au fost redesenate pentru fiecare pneu, în conformitate cu filozofia Pirelli de a reînnoi gama în fiecare an de la revenirea firmai italiene în Formula 1 în 2011.
- Sunt noi zone de lucru de-a lungul întregii familii, ceea ce împreună cu numărul crescut de compoziții, vor permite nominalizări ale pneurilor care sunt mult mai specific potrivite fiecărei curse anul viitor. Pentru Pirelli și echipele, aceasta înseamnă că există o mai mare flexibilitate și variație în alegerea pneurilor, ceea ce va conduce la oportunități suplimentare când va veni vorba de strategiile de cursă.
- Noul pneu roz, pe care toate echipele îl vor testa toate pentru prima dată în cinci ani, a fost numit P Zero roz hipersoft, după un sondaj pe care Pirelli l-a făcut pe canalele de social media, susținut de personalități ale sportului, care au invitat fanii să dea un nume după Marele Premiu al Brazilei.
Mario Isola - HEAD OF CAR RACING a declarat „ Comparativ cu anul acesta, când pneurile au crescut cu 25% pentru a se potrivi noii generații de mașini, schimbările pentru anul viitor sunt altele. Oricum, suntem încântați să prezentăm câteva inovații importante cu compozițiile mai soft și mai rapide din gamă: include acum noul pneu hipersoft. Am realizat că sub circumstanțele unice de anul acesta, unele dintre compozițiile 2017 au fost prea conservatoare: pneurile pe care le-am creat pentru 2018 aderă la următorul scop și anume acela de a avea cel puțin două opriri la cele mai multe dintre curse. Oricum, conceptul fundamental de design al pneurilor nu s-a schimbat pentru anul viitor, conservînd atributele pe care toți piloții le-au apreciat anul acesta și care le-au permis să forțeze permanent de la start la sosire în fiecare stint. Noua gamă constă în pneuri mai rapide care ar trebui să conducă la curse și mai tari și mai spectaculoase în 2018.”
După testul de două zile din Abu Dhabi, piloții vor avea șansa să testeze noile pneuri 2018 pe mașinile sezonului viitor pentru prima dată pe parcursul testului oficial de patru zile din pre-sezon de la Barcelona din 26 februarie – 1 martie și 6-9 martie.
Mai multe detalii despre programul de teste Pirelli pentru anul viitor, care vor pregăti sezonul 2019, vor fi arătate la startul viitorului sezon.
Comentarii