KYB Corporation are privileghiul de a anunța deschiderea noului Centru Tehnic European cu sediul în München, Germania. Centrul Tehnic are sarcina de a îmbunătăți continuu capacitățile KYB de dezvoltare a produselor sale, atât pentru OEM, cât și pentru aftermarket, cât și de a îmbunătăți suportul tehnic oferit clienţilor săi.
Vicepreședintele KYB Europe, Mike Howarth, explică: "Sunt încântat de deschiderea acestui nou Centru Tehnic, care consolidează suportul oferit clienților și dezvoltarea de noi produse, continuând angajamentul nostru de a deveni primul furnizor pentru clienții OEM și Aftermarket din Europa".
Noul centru tehnic a fost deschis pe 3 aprilie 2018 și va funcționa ca și filială a KYB Europe GmbH, pe lângă cele 9 filiale și 5 fabrici de pe continent. Centrul va contribui la întărirea reputației KYB în ceea ce privește tehnologiile de pionierat pentru piața suspensiilor, așa cum s-a demonstrat recent cu dezvoltarea comună dintre KYB și PSA a amortizoarelor hidraulice progresive, utilizate pe noul Citroën C5 Aircross, care primește în prezent recenzii foarte bune.
Sursa kyb-europe.com/romania
Comentarii