Prima maşină românească în cursa Pikes Peak, un proiect susţinut de Motul

12 ianuarie 2016, 15:35

Fără limite

Probabil cel mai îndrăzneţ proiect în materie de motorsport care a purtat vreodată numele Dacia, modelul Duster No Limit, dezvoltat de Tork Engineering pentru cursa de la Pikes Peak din 2011 şi pilotat de francezul Jean-Phillippe Dayraut, uimeşte prin caracterul extrem al modificărilor, de la imensele accesorii aerodinamice până la motorul de 850 CP.

Marca Dacia, aflată într-o constantă creştere în ultimii ani, decisese să înscrie un model în legendara cursă de la Pikes Peak, supranumită şi „Cursa către nori”, dar nu oricum, ci la clasa Open, unde nu există limite în ceea ce priveşte caracteristicile maşinii şi unde se întrec bolizi de peste 700 CP, cu tracţiune integrală, trenuri de rulare modificate intens şi aerodinamică atent studiată.

Pentru această nouă aventură a fost ales modelul Duster, apărut în 2010 şi care se bucurase deja de succes într-o ramură extremăa motorsportului – Trofeul Andros de curse pe circuite de zăpadă, unde fostul campion mondial din Formula 1, Alain Prost, a obţinut câteva rezultate onorabile cu un Duster prototip cu tracţiune integrală şi patru roţi directoare.

Pentru a face faţă la cel mai înalt nivel al cursei din Munţii Stâncoşi, modelul Duster trebuia să sufere modificări majore, devenind practic cu totul altă maşină. De realizarea prototipului s-a ocupat echipa Tork Engineering (concepţie, fabricaţie, montaj, dezvoltare), motorul fiind domeniul celor de la Sodemo. Renault Sport Technologies şi-a oferit sprijinul pe tot parcursul proiectului şi Motul a fost ales pentru partea de lubrifiere, un aspect foarte important într-un proiect în care totul este împins la extrem.

Sodema a folosit blocul motor Nissan VR 38 DETT (V6 de 3,8 l) de pe Nissan GT-R, acest propulsor fiind conceput pentru un maximum de performanţe în ciuda altitudinii mari la care se desfăşoară cursa (de la 2.860 m la 4.300 m). Aceste altitudini, din cauza rarefierii aerului, pot provoca scăderea puterii unui motor supraalimentat cu peste 30% faţă de nivelul mării. Motorul de Nissan de pe Duster No Limit atinge o putere stratosferică, de 850 CP. Această putere este transmisă la toate patru roţile prin intermediul unei cutii de viteze specială Sadev cu 6 trepte, cu acţionare secvenţială, care suportă cuplul enorm fără probleme şi asigură în acelaşi timp schimbări de trepte rapide şi precise.

Soluţiile aerodinamice pentru Duster NoLimit sunt în mare parte interzise în majoritatea campionatelor oficiale,n putând fi folosite doar în clasa Open la Pikes Peak. Toate componentele caroseriei au fost testate intens în tunelul aerodinamic, eleronul spate gigantic fiind de-a dreptul impresionant şi aducând aminte de bolizii care concurau la Pikes Peak în anii ’80. Jean-Phillippe Dayraut a terminat ediţia din 2011 a „cursei către nori” pe locul al treilea la general, un rezultat excelent pentru o primă participare.

Sursa: Motul Romania

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!