H4 și H7 sunt în prezent cele mai populare becuri cu halogen destinate vehiculelor motorizate, însă în ultima vreme au fost înlocuite treptat de noile modele precum H18 și H19.
Dominația becurilor cu halogen
În ciuda numeroaselor inovații, la mașinile contemporane domină încă farurile cu becuri cu halogen. După părerea reprezentanților Lumileds, producătorul exclusiv și cu licență de corpuri de iluminat marca Philips destinate autovehiculelor, această situație va rămâne neschimbată încă mulți ani, mai ales datorită costurilor reduse de producție, de achiziție și utilizare. Pe de altă parte, această situație influențează munca producătorilor de vehicule, deoarece însăși construcția unui bec cu halogen limitează foarte mult opțiunile proiectanților care doresc să creeze faruri care se adaptează la liniile caroseriilor moderne. Acest lucru afectează în mare parte mașinile din segmentele A, B și C.
Noile tipuri cu halogen sunt deja pe piața Aftermarket
Pentru proiectanții de mașini, caroseria unui vehicul este o componentă extrem de importantă. Folosind o metaforă expresivă, farurile reprezintă „ochii” mașinii. Acestea conferă un aspect unic mașinilor, însă, în același timp, trebuie să ofere siguranță maximă pe șosea.
„Noile soluții implementate la H18 și H19 au făcut posibilă dezvoltarea unor filamente și becuri mai scurte pentru farurile cu halogen. Acest lucru înseamnă că avem acum mai multe opțiuni pentru a proiecta faruri cu un diametru mai mic, caracteristici optice superioare sau o construcție mai compactă – a declarat Wioletta Pasionek, Director de Marketing pentru Europa Centrală din cadrul Lumileds Polonia. – „Desigur, avem obligația de a menține parametrii de iluminare ai becurilor anterioare, însă acestea au fost chiar îmbunătățite. Dacă drumul este mai bine iluminat, șoferul va putea evalua mai corect și mai rapid orice situație, dându-i mai mult timp pentru a reacționa în mod adecvat.”
Parametrii becurilor H4 și H7 nu asigură o iluminare atât de bună a șoselei ca sursele de lumină mai avansate: becurile cu xenon, cu LED-uri sau cu laser.
Noile becuri cu halogen produse de Philips reprezintă răspunsul la aceste provocări. Tipul H18 este echivalentul tipului H7, iar H19 al tipului H4. Acest lucru însă nu înseamnă că ele pot fi folosite la toate farurile tradiționale.
Becurile Philips H18 și H19 nu sunt o noutate în industria automobilelor
Acestea sunt deja utilizate de doi ani ca becuri originale la modele precum Ford EcoSport, Kia Soul sau Hyundai HB20, destinate piețelor din America Latină. De acum, ambele becuri sunt disponibile pe piața Aftermarket, fiind comercializate și pe piața poloneză.
La început, becurile H18 (12 V, 65 W) și H19 (12 V, 60/55 W) au completat gama Philips LongLife EcoVision (H1, H3, H4, H7 și H11). Sunt caracterizate de ciclul de viață îndelungat, care la primul tip se va menține la 1100 ore, iar la al doilea la 1500 de ore de iluminare continuă. În plus, acestea asigură o iluminare eficientă de 1700, respectiv 1750 lumeni, comparabilă cu cea a becurilor cu LED-uri.
Mai multe informații gasiti pe www.philips.pl
Comentarii