- Klaus Rosenfeld este CEO Schaeffler AG din iunie 2014
- Contract prelungit pentru încă cinci ani
- Integrarea Vitesco Technologies Group AG este o temă importantă pentru viitor
- Georg F. W. Schaeffler: „Klaus Rosenfeld reprezintă continuitatea și progresul în aceeași măsură”
Consiliul de Supraveghere Schaeffler AG a hotărât să îl numească pe Klaus Rosenfeld (57) în funcția de Director Executiv pentru încă cinci ani.
Klaus Rosenfeld s-a alăturat Grupului Schaeffler în calitate de Director Financiar în martie 2009. În octombrie 2013, a preluat și funcția de CEO pe lângă cea de CFO, inițial în mod interimar. În iunie 2014, a fost numit CEO permanent pentru Schaeffler AG, companie al cărei Ofertă Publică Inițială a avut loc sub conducerea sa în octombrie 2015. Prin intermediul planului strategic Roadmap 2025, Klaus Rosenfeld a pus bazele în anul 2020 dezvoltării Schaeffler AG, pentru a deveni lider ca Motion Technology Company.
În data de 15 noiembrie 2023, Schaeffler AG a publicat o ofertă de achiziție publică voluntară a acțiunilor nevândute Vitesco Technologies Group AG. Oferta de achiziție este primul pas al unei tranzacții generale planificate în trei etape, care va duce la fuziunea Vitesco cu Schaeffler și la crearea unui lider ca Motion Technology Company. Compania combinată va avea patru divizii „pure-play”, care vor avea poziții de lider pe piețele în care activează. Acest lucru include o divizie combinată de E-Mobility cu un potențial puternic de dezvoltare.
Georg F. W. Schaeffler, Acționar de Familie și Președinte al Consiliului de Supraveghere Schaeffler AG, a declarat: „Klaus Rosenfeld reprezintă continuitatea și progresul în aceeași măsură. În ultimii zece ani, a ghidat cu succes Grupul Schaeffler în perioade dificile, a trasat traiectoria către viitor definită în Roadmap 2025 și a inițiat cu succes implementarea strategică ca Motion Technology Company, cu integrarea planificată a companie Vitesco Technologies. Ne bucurăm că domnul Rosenfeld va rămâne în funcția de CEO Schaeffler AG, în special pentru a conduce procesul de fuziune cu Vitesco. Aștept cu interes continuarea colaborării noastre și, în numele întregului Consiliu de Supraveghere, îi doresc domnului Rosenfeld succes în continuare."
Comentarii