Toate cifrele anului 2023 . De opt ori în jurul Pământului cu pneurile Pirelli pentru Formula 1

4 ianuarie 2024, 11:04

În total pneurile Pirelli de Formula 1 au parcurs de opt ori circumferința Terrei în cele 22 de Grand Prix-uri efectuate în sezonul 2023. Mai exact, 307.925,8 kilomteri au fost parcurși în cele peste 60.473 tururi de cele 6.847 seturi de pneuri care au fost folosite pentru cel puțin un tur de către piloții celor 10 echipe prezente anul acesta în Campionatul Mondial de Formula 1.

Marea majoritate a acestei distanțe a fost acoperită de pneurile slick: doar 6,31% din acești kilometri au fost parcurși cu pneurile Cinturato Intermediare sau Cintturato de Ploaie (Extrem Wet). Protagonistul cheie (fără nicio surpriză, ce a fost nominalizat la fiecare cursă) a fost C3: utilizat pentru 105.499km, ceea ce reprezintă mai mult de o treime din totalul distanței parcurse (36,57%). C4 a fost a doua cea mai utilizată compoziție, cu 27,43% din total, urmată de C2 (15,41%) și C5 (13.55%). Cea mai puțin utilizată compoziție a fost C1, cu 5,73% din totalul distanței. Cei 3.800 km parcurși în weekend-urile de grand prix cu pneurile prototip trebuie de asemenea adăugați la total: Barcelona, Suzuka și Mexico City.

Cel mai lung stint al anului a fost efectuat de către pilotul McLaren, Oscar Piastri în Marele Premiu al Arabiei Saudite. În chiar a doua sa apariție într-o cursă de Formula 1, australianul a fost obligat să se oprească la finalul primului tur pentru a schimba eleronul față avariat după un contact cu Pierre Gasly. În același timp el a pus un set de pneuri C2 cu care a și încheiat cursa: distanța totală parcursă fiind de 302,5km. Prin această realizare, Piastri a parcurs cu doi kilomteri mai mult decât Esteban Ocon, care a rulat 302,5km cu un singur set de pneuri C3 în Baku, după ce a pornit cu ele de pe linia boxelor, înainte de a face schimbul obligatoriu în penultimul dintre cele 51 de tururi. Circuitul stradal din Azerbaijan a fost de asemenea scena celui mai lung stint al anului cu cea mai moale dintre compoziții: Valtteri Bottas a efectuat întreaga distanță a cursei Sprint de sâmbătă (17 tururi – echivalent a 102km) cu un singur set de pneuri C5. Bottas mai deține de asemenea și recordul pentru cea mai lungă distanță parcursă pe cea mai dură dintre compoziții; respectiv 32 de tururi (echivalentul a 188,4km) la Silverstone. Cel mai lung stint pe C4 a fost acoperit de un alt pilot Alfa Romeo: Guanyu Zhou, care l-a utilizat pentru 212,7km la Singapore.

De-a lungul sezonului 2023, au existat trei formate difeite pentru weekend-urile de cursă cu reguli specifice privind pneurile. Un total de 14 curse au fost în formatul clasic cu trei sesiuni de antrenament, calificări și cursă, în timp ce șase au fost în format Sprint – cu o singură sesiune de antrenamente vineri, urmată de calificările pentru cursă, iar sâmbătă cu Sprint Shootout și cursa Sprint, înainte de Grand Prix-ul de duminică. În sfârșit, formatul ATA (Alocarea Alternativă de Pneuri) a fost testat în două ocazii cu scopul de a se analiza modalități mai eficiente pentru managementul pneurilor. Aproape o mie de seturi de pneuri slick pentru cele 22 de evenimente nu au fost utilizate, în timp de alte 732 au fost folosite doar unul sau trei tururi maxim. În privința pneurilor pentru ploaie, Pirelli a adoptat metodologia „strip and fit”; ceea ce a permis ca pneurile care au fost montate, dar neutilizate să fie păstrate pentru alte două curse. Aceasta va permite echipelor să-și îmbunătățească managementul pneurilor, dat fiind faptul că în 2023, spre exemplu, 1304 seturi de pneuri intermediare și de ploaie nu au efectuat niciun tur.

Marele Premiu al Olandei a fost cursa cu cele mai multe schimburi de pneuri din acest an (calculând atât pit stop-urile „reale” cât și schimburile sub steag roșu). Deoarece vremea s-a schimbat continuu, cu ploaie intermitentă, au fost în total 82 de schimburi, utilizându-se fiecare tip de pneu: cele trei compoziții slick, intermediarele și cele de ploaie și-au făcut fiecare apariția pe pistă la un moment dat. prin contrast, cursa cu cele mai puține schimburi de pneuri a fost Miami, unde cei 20 de piloți au efectuat doar pit stop-ul obligatoriu conform regulamentului. Numărul total de schimburi de-a lungul anului (considerând și cursele Sprint) a fost 871.

Austin s-a dovedit a fi cea mai fierbinte cursă a anului în privința temperaturii ambientale, cu 34,7 grade Celsius, sâmbătă, în cursa Sprint și 32,8 grade Celsius în Grand Prix-ul de duminică. Zandvoort a fost cea mai rece, cu o medie a temperaturilor de 15,1 grade. În privința temperaturii asfaltului, Hungaroring a fost cea mai fierbinte cursă cu 53,6 grade, în timp ce cea mai „rece” a fost Las Vegas cu 18.5 grade.

Sursă Pirelli

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!