Toyota și Suzuki au încheiat un memorandum care pune bazele unui nou parteneriat de afaceri

8 februarie 2017, 13:53

Toyota Motor Corporation (Toyota) și Suzuki Motor Corporation (Suzuki), cu scopul de a contribui în comun la soluționarea problemelor sociale și a dezvoltării durabile a unei societăți bazate pe automobile, au încheiat un memorandum pentru a examina posibilitățile dezvoltării unui parteneriat de afaceri între cele două companii.

Toyota și Suzuki au fost de acord să exploreze ideile care să pună bazele unui parteneriat de afaceri, așa cum a fost anunțat încă din 12 octombrie, 2016. De atunci, companiile au făcut schimb de informații și au discutat domeniile în care pot colabora într-o manieră care să asigure o competiție liberă și corectă. Companiile au căzut de acord să înceapă examinări concrete în vederea acestui parteneriat în domenii precum protecția mediului, siguranță, tehnologii informaționale și furnizarea reciprocă de produse și componente.

Toyota și Suzuki au fost de acord să implementeze cât mai repede bazele pentru realizarea acestui parteneriat, iar următorul pas este de a stabili un cadru de punere în aplicare cu scopul de a îndeplini punctele convenite în cadrul întâlnirii din 6 februarie, 2017.

“Și eu rezonez profund cu ceea ce a spus președintele Osamu Suzuki la conferința de presă comună din luna octombrie a anului trecut – “Dacă ești la conducerea unei companii, trebuie să faci față în permanență unor provocări. Trebuie să conduci compania ta pentru beneficiul societății, iar acest lucru rămâne neschimbat”. Acestea, am simțit, au fost în spiritul expresiei “Let’s do it”. Ambele companii, care își au rădăcinile în Enshu (zona de vest a Prefecturii Shizuoka), intenționează să aplice la maximum spiritul expresiei “Let’s do it” și vrem să cooperăm pentru a permite oamenilor din întreaga lume să experimenteze bucuria mobilității. Sunt cu adevărat recunoscător pentru că am oportunitatea de a lucra împreună cu Suzuki, o companie care debordează de un spirit al schimbării și inovației. Toyota așteaptă cu nerăbdare să învețe multe lucruri noi”, a spus Akio Toyoda, președintele Toyota.

“Sub conducerea președintelui Akio Toyoda, Toyota și-a arătat entuziasmul în timpul discuțiilor referitoare la acest parteneriat. Vreau să-mi exprim aprecierea sinceră față de această atitudine și confirm că Suzuki s-a implicat intens în aceste discuții, fiind acum în fața punctului de pornire pentru construirea unei relații de cooperare concretă. Vom face eforturi maxime pentru a produce rezultate care să le demonstreze partenerilor noștri că decizia de a intra într-un parteneriat cu Suzuki a fost una bună”, a spus Osamu Suzuki, președintele Suzuki.

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!