40 000 spectatori la Auto Total Business Show 2017

13 iunie 2017, 16:04

AD Auto Total a pus în scenă în weekendul 10-11 iunie cea mai de succes ediție a Auto Total Business Show (ATBS) de până acum: 40 000 pasionați de auto s-au bucurat de vreme bună, sporturi pe patru roți și distracții în aer liber la Romexpo. Ajuns la a șasea ediție, ATBS este cel mai mare eveniment automotive din România dedicat producătorilor de gen, precum și echipamentelor pentru service-uri.

Au fost două zile de show la București. Asfaltul de la Romexpo a scos scântei pentru că așii driftului, Sorin Ene, Cătălin Trifan, Traian Bușe, Vlad Stănescu, Marius Mitrache, Ilarion Grigorici, Radu Moise a.k.a. EVL Santos, Radu Văduva și Gabi Imre, Niculae Dobre și Răzvan Stan au dat tot ce au avut mai bun în ei (firește, cu sacrificiul multor cauciucuri de pe margine). Cei 11 fantastici și-au închis demonstrațiile duminică cu o gală excepțională, în care au defilat cu câte patru mașini în derapaj-sincron, au excelat în battle-uri și depășiri incredibile în unghiuri periculoase. Angyal Zoltan, campion mondial la stunt riding, nu s-a lăsat mai prejos, și a adus pasionaţilor de motociclete un show incendiar, la propriu și la figurat, cu casca în flăcări și cu ajutorul unor asistente temerare selectate ad-hoc din audiență. Programul său a inclus trickuri Lazy Wheelie, Wheelie Over Bar, Stoppie 180 Jump pe o motocicletă MZ 250 și două Triumph-uri special modificate pentru cascadorii. Baschetbaliștii de la Lords of Gravity, invitații speciali ai ATBS, au susținut un maraton acrobatic remarcabil prin tehnica de excepție și aplombul coregrafiei, în aplauzele suținute ale fanilor de pe margine. De un egal succes la public s-au bucurat momentele incitante de Sexy Car Wash, dar și nenumăratele concursuri cu premii și tombole desfășurate în incinta Pavilionului Central.

Peste 130 de producători, reprezentând nume consacrate din domeniul automotive, din 18 țări, (Germania, Marea Britanie, Franța, Polonia, etc) sau companii de prestigiu locale, precum AD Garage, cea mai mare rețea indepentă service-uri din România, și-au prezentat la Romexpo ultimele inovații din domeniul pieselor auto originale și aftermarket. Printre cele mai interesante noutăți de la târg s-a numărat sistemul Remote Diagnosis Telematrix (un sistem avansat de diagnoză la distanță în timp real) al Academiei Auto, care permite oricărui technician să diagnosticheze problemele maşinii chiar dacă aceasta nu se află în service.

Este singura ocazie din an în care consumatorul final reușește să se întâlnească cu producătorii pieselor mașinii sale. Avem un public bun, pasionat, din ce în ce mai larg, care analizează cu un real entuziasm noutățile noastre” spune Gabriel Zane, Director Marketing AD Auto Total.

“Este un real avantaj de a intra în contact cu clienții clienților noștri, service-uri independente, magazine de piese auto și flote auto. Se vede că de la an la an e mai multă experiență și atenție din partea tuturora, atât furnizori, cât și organizatori. Dintre toate evenimentele la care participăm în Europa, Auto Total Business Show domină la capitolul număr de vizitatori. Căutăm să revenim aici cu noi atracții în fiecare an. Anul acesta am expus la stand bolidul din Fast & Furious 8, un Jaguar F-TYPE R ” spune Bogdan Avrigeanu, Distributor Business Manager Romania, Castrol.

AD Auto Total mulțumește partenerilor media Digi Sport, PRO FM, Music Channel, Adevărul Auto, Caţavencii, AutoExpert, Flote Auto, MotorXpert, MotoFocus, Subturat, Tranzit, Turaţii şi 220.ro.

Urmăriți-ne pe:

https://www.facebook.com/AutoTotalBusinessShow/

https://www.youtube.com/user/ADAutoTotal

http://www.atbs.ro/

 

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!