Volvo Trucks lansează în premieră tehnologia stop/start pentru motor, pentru a reduce consumul de combustibil și emisiile de CO2

3 decembrie 2025, 10:07

Volvo Trucks introduce o nouă generație a tehnologiei I-Roll, adăugându-i o nouă funcționalitate, stop/start pentru motor – o premieră mondială în industria vehiculelor comerciale grele. Noua funcție stop/start va reduce consumul de combustibil și emisiile de CO2 – cea mai recentă inițiativă Volvo pentru a reduce impactul asupra mediului și costurile operaționale ale operatorilor de transport.

Volvo Trucks' I-Roll cu noua funcție stop/start motor reduce consumul de combustibil și emisiile de CO2

Pentru Volvo Trucks victoria recentă în testul 2025 Green Truck Award cu Volvo FH Aero, este dovada faptului că tehnologiile și inovațiile sale cele mai recente au un impact real asupra eficienței consumului de combustibil. Noua cabină Aero, introdusă în 2024 alături de îmbunătățirile aerodinamice suplimentare introduse de atunci dau roade, în termenii unor reduceri semnificative ale consumului de combustibil și al emisiilor de CO2.

Cea mai recentă inovație în eforturile Volvo de a economisi de combustibil este dezvoltată în cadrul companiei și are la bază tehnologiile existente I-See și I-Roll. Noua funcție stop/start pentru motor este posibilă prin monitorizarea constantă a datelor legate de traseu și a informațiilor privind configurația drumului. Motorul va fi oprit temporar, atunci când este identificată o pantă descendentă ce va urma pe traseu. Atunci când motorul este oprit, consumul de combustibil este zero și, în consecință, nu vor exista nici emisii de CO2 produse de motor.

„Inginerii noștri au reușit din nou – au inovat o nouă tehnologie pentru motor care contribuie la eficientizarea transportului cu camioanele, în privința consumului de combustibil”, spune Jan Hjelmgren, Head of Product Management, Volvo Trucks. El continuă: „Ca parte a strategiei noastre de decarbonizare, vom continua să inovăm, pentru a ne îmbunătăți și mai mult motoarele cu combustie și pentru a ne reduce impactul asupra mediului.”

Noua funcție stop/start este activată la viteze de peste 60 km/h. În funcție de condiții precum topografia și temperatura ambientală, noul I-Roll cu stop/start pentru motor va fi capabil să scadă cu până la un procent consumul de combustibil și emisiile de CO2, în plus față de reducerile deja obținute. Împreună, numeroasele inovații Volvo marchează creșteri semnificative ale eficienței și au un impact pozitiv asupra emisiilor din transporturi, precum și asupra costurilor operaționale ale operatorilor.

Noua funcționalitate va fi disponibila pentru Volvo FH și FH Aero cu motor diesel de 13 l, iar clienții pot să plaseze comenzi începând cu luna noiembrie 2025.

Strategia Volvo Trucks pentru decarbonizare include motoare cu combustie alimentate cu combustibili regenerabili, camioane electrice cu baterii și camioane electrice cu celule de combustibil.

Sursă Volvo Trucks

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!