Continental România a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul Important de Interes Comun European (IPCEI) privind microelectronica și tehnologiile comunicațiilor

24 octombrie 2024, 12:09

  • Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat în prezența oficialilor din Guvernului României
  • Continental va implementa programul „Automotive Systems Smart Energy Efficient Transducers Innovation Across Value Chain (ASSET IxC)”
  • Proiectul depus a fost aprobat de Comisia Europeană
  • Vlad F. Vînătu, director Parteneriate Public-Private Europa de Sud-Est în cadrul Continental, este persoana de contact pentru industrie pentru IPCEI România

România a semnat contractul pentru Proiectul Important de Interes Comun European (IPCEI) în microelectronică și tehnologiile comunicațiilor. Continental, alături de alte două companii, s-a calificat ca participant direct împreună cu beneficiarii participanți indirecți pentru desfășurarea unui program în domeniul industriei semiconductorilor.

Continental a inițiat consiliul, format cu alte două companii private, care a reușit să câștige cu succes trei proiecte majore pentru industria de semiconductori din România. Cele trei companii vor dezvolta investiții în cipuri, cu finanțare din Planul Național de Recuperare și Reziliență (PNRR). Finanțarea totală acordată se ridică la 420 de milioane de euro. Alături de companii sunt implicate și 24 de entități din lumea academică și întreprinderi mici și mijlocii (participanți indirecți).

Proiectul ASSET IxC se bazează pe o colaborare puternică în cadrul unui ecosistem european consolidat în domeniul semiconductorilor. Prezentarea de către Comisia Europeană a unuia dintre cazurile de utilizare ale proiectului nostru confirmă necesitatea unor sisteme microelectronice inovatoare cu scopul de a optimiza lanțul valoric. Continental va urmări o abordare holistică a domeniului, inclusiv cerințe, colaborare cu designeri inovatori de cipuri, în paralel cu dezvoltarea internă pentru module critice IP, ambalare, integrare, validare și calificare a soluției, urmată de prima implementare industrială în Timișoara și Iași”, a spus dr. Christian von Albrichsfeld, Manager General Continental Automotive Romania.

Proiectul, avansat de Continental ca propunere încă din 2021, și aprobat de Comisia Europeană, își propune să dezvolte „Inovarea în sistemele auto eficiente energetic folosind traductoare inteligente în lanțul valoric (ASSET IxC)”. Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți, extinde și stabili capacitățile tehnologice în domeniul electronicii pentru mobilitatea viitorului. Aceasta, prin introducerea de inovații revoluționare în lanțul valoric european al microelectronicii, printre care tehnologii noi în domeniul auto (Chiplet/integrare heterogenă, RISC V, securitate cibernetică), noi afișaje auto (Micro-LED, OLED, nanotehnologie 3D, controlere), integrarea sistemului auto de soluții de afișare de ultimă generație, o nouă proiecție a Head-Up Display (Laser MEMS PGU pentru Realitatea Augmentată) și o demonstrație a conceptului reproiectat pentru viitoarele sisteme de frânare.

Acest program IPCEI urmărește să permită cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor și componentelor inovatoare și eficiente din punct de vedere al resurselor, cu contribuția interconectată a celor patru fluxuri de lucru: „Simte”, „Gândește”, „Acționează” și „Comunică”. Proiectul  avansat de Continental cu sprijinul partenerilor săi direcți și indirecți este asociat în special celui de-al treilea flux de lucru.

Continental este unul dintre inițiatorii, promotorii și facilitatorii Consiliului IPCEI din România. Compania s-a implicat constant și a oferit sprijin autorităților statului român și ecosistemului industriei compus din companii mari, IMM-uri, universități și experți.

De asemenea, grupul de lucru IPCEI din România, condus de Academia Română de Științe, l-a numit pe Vlad F. Vînătu, director Parteneriate Public-Private Europa de Sud-Est în cadrul Continental, drept persoană de contact din România pentru Industrie cu rolul de a facilita   colaborarea, prezentarea, negocierea și alinierea dintre autoritățile naționale și celelalte state europene implicate și cu Comisia Europeană.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente, inteligente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2023 o cifră de afaceri de 41,4 miliarde de euro și are în prezent aproximativ 200.000 de angajați în 56 de țări și piețe.

În perioada 1999 - 2023 Continental a investit peste 2.3 miliarde de euro în activităţile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deţine cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Compania are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul anului 2023, Continental avea peste 20.300 de angajaţi, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.

Sursă Continental Romania

Comentarii

Comentariul trebuie sa conțină mai mult de 5 caractere!

Vă rugăm să acceptați regulamentele!

Nu există comentarii. Fii primul!