- Recunoaștere de top pentru Schaeffler România
- Parteneriat valoros, pe termen lung, între Schaeffler și General Motors
- Distincția „Supplier Quality Excellence Award” reconfirmă performanțele remarcabile în domeniul calității pentru Schaeffler
Schaeffler România a primit cea mai valoroasă distincție, Supplier Quality Excellence Award, din partea clientului General Motors, marcând astfel cel de-al 5-lea an consecutiv de recunoaştere ca furnizor de top în atingerea celor mai înalte standarde de calitate. Îndeplinirea criteriilor tot mai riguroase care stau la baza acestei distincții au contribuit la atingerea unor performanțe remarcabile de către fabrica Automotive. Rămânând fidelă obiectivului „Zero Defecte”, Schaeffler România a îndeplinit cu succes și cele mai stricte cerințe de client: Zero Reclamații, Zero Modificări Neautorizate, Zero Întârzieri în livrări.
Îmbunătățirea continuă a proceselor de producție din Schaeffler se reflectă în calitatea superioară a produselor furnizate clienților companiei dar și în menținerea unor parteneriate valoroase, de peste 12 ani, cu clienți precum General Motors.
”Suntem onorați să primim premiul de Excelență de la clientul GM pentru al cincilea an consecutiv! Acest premiu dovedeşte încă o dată faptul că în fabrica din Braşov calitatea produselor şi proceselor nu este o întâmplare, ci este rezultatul unor activități susținute zilnic prin efort şi implicare!
Doresc să multumesc pe acestă cale intregii echipe care a contribuit la acest succes! Acest premiu ne motivează să continuăm îmbunătățirea proceselor pentru a răspunde cerințelor industriei auto la cele mai înalte standarde!”, a menționat Ramona Dragomir, Director Fabrica Automotive, Schaeffler România.
Călin Moldovan, Manager Segment VCT&ZMAG, transmite faptul că „suntem mândri şi onorați să primim această recunoaştere din partea unui client atât de respectat în industria automotive. Totodată, ne întăreşte încrederea în munca noastră şi ne motivează să oferim în continuare produse de calitate clienților noştri. Această distincție nu ar fi fost posibilă fără munca si dedicarea echipei noastre, care urmează cu strictețe standardele şi procesele Schaeffler.”
Comentarii